* ele au fost scrise de ziaristul constănţean Constantin Cumpănă
Cercetări de zeci de ani au fost finalizate de ziaristul Constantin Cumpănă cu două cărţi emoţionante, "Tragedia navei Independenţa" şi "Terente", lansate joi seara, la Biblioteca Judeţeană "Panait Istrati".
Despre prima carte a vorbit Ilie Negrea, un membru al echipei care a lucrat la proiectarea navei "Independenţa", supranumită "Titanicul românesc". El a evidenţiat faptul că nava a fost una dintre cele mai mari din flota românească, că a fost foarte bine gândită, dar că imediat după finalizare au şi început să apară semne că drumul său nu va fi foarte lin. La lansarea din 1977 sticla de şampanie aruncată de Elena Ceauşescu, aşa cum se obişnuia, nu s-a spart, semn că nava va avea ghinion. Şi n-a fost simplă superstiţie, chiar la prima ieşire, nava a fost aproape de catastrofă. "La intrarea în Bosfor, din cauza unor neglijenţe la sistemul de alimentare, nava s-a oprit şi a intrat în derivă, îndreptându-se spre mal. Din fericire, atunci căpitanul a reuşit să o oprească la 50 de metri de mal şi a evitat o catastrofă, dar una dintre ancore s-a rupt. {flv}24nava{/flv}
Catastrofa din 1979, nu a mai putut fi evitată însă şi 42 de marinari şi-au pierdut viaţa", a explicat Ilie Negrea. Autorul cărţii, ziaristul Constantin Cumpănă, a spus că a lucrat la documentare timp de 16 ani, că a adunat foarte multe informaţii, iar în carte sunt prezentate doar o parte dintre ele. "Era una dintre cele mai mari nave româneşti, avea o lungime de 304 metri, sală de sport, cinema, două lifturi, un confort sporit şi o capacitate de 150.000 de tone, deşi în portul Constanţa nu putea intra decât cu aproximativ 100.000 de tone. În ziua fatidică de 15 noiembrie 1977, o navă grecească a intrat în coliziune cu nava românescă încărcată cu ţiţei brut. Jerba de scântei provocată de ciocnirea navelor a aprins p