Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Când divorţul vă bate la uşă

Publicat in Adevarul, sâmbătă 24 octombrie 2009 ·

Cuplurile din ziua de azi sunt tot mai supuse presiunilor, astfel că numărul separărilor a devenit alarmant. Dacă te gândeşti la un posibil divorţ, află cum poţi lua decizia corectă. Cele mai dese motive

Violenţa în familie provoacă anual aproximativ 17.000 de divorţuri, potrivit ultimelor statistici. Specialiştii spun că violenţa îmbracă forme diferite, pot fi acte de violenţă fizică ori verbală sau chiar de agresiune psihologică, cum ar fi şantajul sau umilirea.

Dacă în cazul altor motive există soluţii viabile ce pot salva căsnicia, în cazul violenţei, este puţin probabil ca un partener obişnuit să maltrateze să îşi schimbe comportamentul. Infidelitatea este un alt motiv care aduce foarte multe persoane în instanţă.

Aceasta poate veni ca o consecinţă a lipsei de comunicare sau a altor probleme din cuplu ori poate fi rezultatul faptului că, pur şi simplu, cei doi soţi nu se mai iubesc.

Teama te împinge la decizii incorecte

Te gândeşti să divorţezi, dar nu eşti sigur şi nimeni nu te sprijină. Îţi acorzi o durată mai mare de gândire fiindcă ai nevoie de ceva timp să te asiguri că faci pasul corect sau doar pentru că ţi-e teamă de ceea ce va urma?

Teama te poate împinge să iei decizii incorecte şi să rămâi lângă un om cu care nu mai împarţi nimic, doar de frica asumării unei alte decizii şi unor alte responsabilităţi.

Deşi te sperie perspectiva de a rămâne singur, gândeşte-te că relaţia respectivă te poate afecta mai mult decât o perioadă pe cont propriu. Un alt motiv care te poate face să amâni divorţul este cel financiar.

Dacă partenerul tău este cel care întreţine întreaga familie este normal să fii îngrijorat. Te întrebi probabil cu ce te vei întreţine în continuare şi ce soluţii poţi adopta. Rezolvarea va veni de la sine şi nu trebuie să rămâi ancora

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marian Vanghelie şi un fost director al Economat Sector 5, trimişi în judecată de DNA pentru abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi complicitate la această infracţiune

News.ro acum o ora
Fostul primar al sectorului 5 al Capitalei Marian Vanghelie şi un fost director general al Economat Sector 5 au fost trimişi în judecată pentru complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi respectiv abuz în serviciu cu conseci

UPDATE - Naţionala României şi-a aflat adversarele din preliminariile CM-2026 / Mircea Lucescu: E o grupă echilibrată. Trebuie să câştigi meciurile ca să poţi spune dacă ai avut sau nu noroc la tragerea la sorţi / Ce a declarat Răzvan Burleanu

News.ro acum 2 ore
Naţionala România va evolua în grupa H, alături de Austria, Bosnia, Cipru şi San Marino, în preliminariile Cupei Mondiale din 2026, conform tragerii la sorţi de vineri. Selecţionerul Mircea Lucescu a declarat, vineri, că grupa României în preliminar

Rusia suspendă exporturile de cereale către Siria, Ucraina i-ar putea lua locul

HotNews acum 20 minute
Rusia a suspendat exporturile de cereale către Siria, din cauza problemelor legate de plată şi incertitudinii politice provocate de înlăturarea de la putere a preşedintelui Bashar al-Assad, afirmă surse ruse şi siriene citate vineri de agenția Reute

Alte trei aeronave F-16, achiziționate de România, au aterizat în Baza 71 Aeriană

Ziua Constanta acum 2 ore
Trei aeronave F-16 Fighting Falcon, achiziționate de România de la Regatul Norvegiei, au aterizat vineri, 13 decembrie, în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”, de la Câmpia Turzii, în vederea dotării Escadrilei 48 Vânătoare. Achiziția noului l

Operațiune de salvare în Munții Maramureșului. Salvamontiștii caută trei ucraineni aflați de 10 zile pe drum

HotNews acum 10 minute
Salvamontiştii caută, vineri, în Munţii Maramureşului, trei cetăţeni ucraineni care ar fi de zece zile pe drum, nu mai au hrană şi apă. Zăpada în zonă ajunge şi la un metru înălţime, informează News.ro. Salvamont Maramureş intervine în Munţii Maramu

Horaţiu Potra scapă de controlul judiciar

Mediafax acum 3 ore
Horaţiu Potra, cel despre care s-a spus că s-a ocupat de paza lui Călin Georgescu, scapă de măsura controlului judiciar. Decizia a fost luată vineri de Tribunalul Prahova.

Kelemen Hunor insistă pentru un singur candidat la prezidenţiale din partea coaliţiei. „Altfel, s-ar putea să nu intre niciunul în turul doi”

HotNews acum 5 ore
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, vineri, că organizaţia sa a arătat că din partea coaliţiei de guvernare trebuie să fie un singur candidat pentru alegerile prezidenţiale, care vor fi reluate anul viitor, pentru că altfel s-ar putea ca n

Viktor Orban crede că lumea se va linişti odată cu venirea lui Donald Trump la Casa Albă

HotNews acum 2 ore
Premierul conservator ungar Viktor Orban a asigurat vineri că situaţia în lume se va linişti odată ce republicanul Donald Trump va fi învestit preşedinte al SUA pe 20 ianuarie, iar schimbările impulsionate de viitorul preşedinte american vor ajunge

OMS avertizează că urgenţa climatică este, „în esenţă, o criză sanitară”

G4Media acum 45 minute
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a avertizat vineri, în faţa Curţii Internaţionale de Justiţie (CIJ), că urgenţa climatică reprezintă, „în mod fundamental, o criză sanitară”, care nu mai este „o situaţie ipotetică din viitor, (ci) este aici şi

Preşedintele francez Emmanuel Macron l-a numit prim-ministru pe aliatul său centrist Francois Bayrou

Ziua Constanta acum 3 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron l-a numit vineri prim-ministru pe aliatul său centrist Francois Bayrou, după consultări dificile pentru găsirea unui succesor al lui Michel Barnier, înlăturat săptămâna trecută în urma unei moţiuni de cenzură con

Vremea

București
acum

vin.

1°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

2°/8°
lun.

1°/6°
Iasi
acum

-1°
vin.

-2°/1°
sâm.

-3°/3°
dum.

0°/6°
lun.

-0°/6°
Constanta
acum

-2°
vin.

-2°/5°
sâm.

0°/6°
dum.

4°/7°
lun.

2°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-0°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/4°
sâm.

0°/3°
dum.

1°/6°
lun.

-0°/3°