Tânărul a murit la datorie, în Afganistan, unde s-a dus deoarece familia pe care şi-a întemeiat-o avea nevoie de locuinţă Până la un punct a fost povestea de dragoste a doi tineri care aveau toată viaţa înainte, dar s-a transformat în tragedie deoarece în România, pentru oamenii „de rând” procurarea unei locunţe presupune sacrificii uriaşe. În cazul lui Cosmin, a fost să fie sacrificiul suprem
Ionelia şi Ionuţ s-au cunoscut în anul 2000. Ea avea 15 ani, el 21. S-au iubit din prima clipă şi, în momentul în care fata a împlinit 18 ani, s-au căsătorit. Pentru că nu aveau unde locui, au stat, împreună cu cei doi copii ai lor ,în apartamentul părinţilor Ioneliei, la periferiile Galaţiului, în Micro 39, şapte suflete în două camere. Tânăra familie avea nevoie de propria locuinţă aşa că, Ionuţ şi-a luat inima-n dinţi şi a plecat pe front, în Afganistan, pentru a câştiga suficienţi bani ca să-şi permită cumpărarea unei case. Mai fusese în 2005, însă a doua misiune, din 2008, i-a fost fatală.
Au rămas mai multe necunoscute
Ionelia nu ştie nici acum,, la peste un an şi jumătate de la incident , ce s-a întâmplat în ziua fatidică de 20 martie 2008. „Din câte am înţeles, cu câteva minute înainte să se întâmple, a schimbat locul cu un alt coleg. După 50 de metri s-a întâmplat nenorocirea” .
Tânăra se afla la muncă în momentul în care a primit cumplita veste. „Prima dată s-au dus acasă şi au anunţat-o pe mama după care au venit la mine la servici şi m-au anunţat. Nu-mi venea să cred”.
Cum le-a spus copiilor
Ionelia nu a vrut să le spună micuţilor Marina şi Bogdan, atunci în vârstă de cinci şi respectiv patru ani, că tatăl lor nu mai este: „La început, chiar m-am ferit să le spun copiilor, ca să nu li se întâmple ceva, dar au aflat de la ceilalţi copii. Au venit în casă şi am plâns