Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sute de elevi au vizitat Palatul de Justiţie

Publicat in Vocea Brailei, sâmbătă 24 octombrie 2009 ·

* ei au dat nas în nas cu interlopii veniţi să-şi susţină cauza la procese

Ieri, începând cu ora 9.00, brăilenii au avut posibilitatea de a cunoaşte Palatul de Justiţie în cadrul acţiunii "Ziua Porţilor Deschise". Toţi cei interesaţi au avut posibilitatea de a vedea sălile de judecată, birourile şi arhivele, tocmai pentru a afla cum se desfăşoară activitatea într-o astfel de instituţie. Deşi iniţial îşi anunţaseră participarea 25 de grupuri de elevi, în final, numărul vizitatorilor a fost mult mai mare. Astfel, până spre sfârşitul programului, aproape 700 de persoane trecuseră pragul Parchetelor, Judecătoriei şi Tribunalului. La acţiune au fost prezenţi atât elevi din municipiu, cât şi din judeţ, de la Şcolile din Cazasu, Movila Miresii şi Zăvoaia. Copiii au fost încântaţi de vizita efectuată la Palatul de Justiţie, mai ales că nu intraseră niciodată într-o astfel de instituţie. La "Ziua Porţilor Deschise" au participat inclusiv interlopi, însă aceştia veniseră la procesele în care erau implicaţi.

* ei au dat nas în nas cu interlopii veniţi să-şi susţină cauza la procese

Ieri, începând cu ora 9.00, brăilenii au avut posibilitatea de a cunoaşte Palatul de Justiţie în cadrul acţiunii "Ziua Porţilor Deschise". Toţi cei interesaţi au avut posibilitatea de a vedea sălile de judecată, birourile şi arhivele, tocmai pentru a afla cum se desfăşoară activitatea într-o astfel de instituţie. Deşi iniţial îşi anunţaseră participarea 25 de grupuri de elevi, în final, numărul vizitatorilor a fost mult mai mare. Astfel, până spre sfârşitul programului, aproape 700 de persoane trecuseră pragul Parchetelor, Judecătoriei şi Tribunalului. La acţiune au fost prezenţi atât elevi din municipiu, cât şi din judeţ, de la Şcolile din Cazasu, Movila Miresii şi Zăvoaia. Copiii au fost încântaţi de vizita efectuată la Palatul de Justiţie, mai ales că nu intraseră n

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Taxă nouă pentru românii care vor să viziteze SUA / 250 de dolari pentru „taxa de integritate a vizei”

G4Media acum 35 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Statele Unite vor impune vizitatorilor străini să plătească o nouă „taxă de integritate a vizei” de cel puţin 250 de dolari, care se va adăuga la costurile existente pentru solicitarea vizei, conform

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 8 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Ministrul român de externe, Oana Ţoiu, face marţi o vizită de lucru în Republica Moldova şi va fi primită de Maia Sandu, în timp ce primarul Chişinăului ameninţă că o dă în judecată

News.ro acum 8 ore
Şefa diplomaţiei române, Oana Ţoiu, efectuează, marţi, o vizită de lucru în Republica Moldova la invitaţia omologului său de la Chişinău, Mihai Popşoi, alături de care va susţine o conferinţă de presă, ministrul român de externe urmând să fie primit

Administraţia Trump a publicat dosarele FBI referitoare la Martin Luther King, în ciuda opoziţiei familiei sale

News.ro acum 4 ore
Administraţia Trump a publicat documentele referitoare la supravegherea de către FBI a lui Martin Luther King Jr., în ciuda opoziţiei familiei laureatului Nobel pentru pace şi a grupului pentru drepturile civile pe care acesta l-a condus până la asa

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 7 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 7 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 7 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 13 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 7 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Vremea

București
acum

23°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

22°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

22°
mar.

22°/37°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

22°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°