Când s-a apucat de sport, era recompensată doar cu o pereche de pantofi sport sau un costum de training, însă era destul pentru a fi motivată să câştige Nadia Mihali a făcut aproape zece ani de atletism, în care a dus Bistriţei vreo 50 de medalii, dintre care aurul la europene şi două medalii de argint la mondiale. La fel ca Gabi Szabo, a fost descoperită la o competiţie de cros şcolar. Avea nouă ani şi a fost luată în echipa antrenorului Ioan Zanca, cel care i-a fost maestru până la 20 de ani, când a alergat în ultima ei competiţie.

Nu s-a jucat niciodată cu păpuşile

Viaţa de sportiv de performanţă nu a fost uşoară, dar Nadia era deja pregătită pentru lucruri „dure“ încă din copilărie. „Am fost întotdeauna foarte băieţoasă şi rebelă. Mă jucam numai cu băieţii, cu fetele nu. Nu eram interesată de păpuşi, mai degrabă de cornete şi ţevi“, îşi aminteşte Nadia. Dar a face sport de performanţă nu a însemnat numai antrenamente solicitante, ci şi multă disciplină. „Viaţa sportivă m-a învăţat în primul rând să fiu mai ordonată. Discoteci, chefuri, dinastea nu existau. Odihnă şi antrenament. Atât. Dar nu mi s-a părut nimic greu pentru că am făcut-o din plăcere“, spune fosta sportivă.

Rezistentă la curse lungi

Lucrul prin care s-a remarcat Nadia Mihali, pe atunci, Nadia Sângeorzan, a fost rezistenţa ei al cursele lungi. „Eu am alergat probe lungi, 10 000 de metri, semimaraton. La început, am făcut distanţe mici, 3000, 5000 de metri. Dar antrenorul meu a observat că am rezistenţă şi îmi revin foarte repede după probele lungi“, povesteşte Nadia. A fost rezistentă nu numai la cursele lungi, ci şi la accidentări. Se pregătea pentru o competiţie importantă la europene şi se antrena pentru alergare prin pădure. A dat peste un buştean şi şi-a luxat piciorul. „Am ascuns asta până după cursă, am câştigat cursa şi apoi am căzut