Mesajul a fost trimis. Multumesc!

România a lăsat Germania singură în lupta cu "stăpânii" din ping-pong

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 24 octombrie 2009 ·

Jucătorii şi jucătoarele din România au pierdut, aseară, în faţa reprezentativelor din China. Atât la masculin, cât şi la feminin, scorul a fost 3-0. Duelul a avut loc la Linz, Austria, unde are loc Cupa Mondială pe Echipe, cea mai importantă competiţie a tenisului de masă pe echipe, după Olimpiadă.

La băieţi, Adrian Crişan, Andrei Filimon si Constantin Cioti nu a putut face faţă unei echipe cu jucători din Top 10 mondial. Cei trei nu au reuşit să le ia niciun set jucătorilor chinezi.

În semifinale, pe lângă China, au mai ajuns alte două echipe asiatice, Coreea de Sud şi Hong Kong. Primii i-au învins cu 3-0 pe austrieci, iar ceilalţi au câştigat greu, scor 3-2, "sfertul" cu Japonia.

În sfertul de finală al intruşilor, Germania lui Timo Ball a învins Cehia cu 3-2 şi a făcut pasul spre semifinală.

La feminin, am luat un set

La feminin, Cristina Hirici, Daniela Dodean şi Elizabeta Samara au pierdut clar în faţa jucătoarelor chineze, scor 3-0. Doar Samara a reuşit un set în meciul pierdut cu Li Xiaoxia, scor 1-3. Fetele noastre se calificaseră în "sferturi" după meciul câştigat cu 3-0 în faţa Statelor Unite, echipă cu numeroase asiatice naturalizate în componenţă.

Toate echipele europene prezente în sferturile de finală au fost eliminate. Austria a pierdut în faţa fetelor din Singapore, Olanda a pierdut meciul cu Japonia, iar Ungaria pe cel cu Hong Kong. În semifinală s-a întâlnit Japonia şi Singapore, respectiv Hong Kong şi China.

UPDATE: China, deja în finală

Până la ora publicării acestui articol, China s-a impus în ambele semifinale (masculin şi feminin) şi aşteaptă să îşi afle adversarii din finală.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Poliția olandeză a făcut publică fotografia primului suspect în cazul furtului tezaurului dacic (FOTO)

Ziua Constanta acum 2 ore
În această după-amiază, poliția a distribuit fotografii cu un bărbat legat de furtul de artă din Muzeul Drents. Imaginile bărbatului au fost surprinse într-un magazin de hardware din Assen. În această după-amiază, poliția a distribuit fotografii cu

Dinu Gheorghe Jr, despre decesul tatălui său: Se uita la televizor când a murit

Mediafax acum 5 ore
Suntem cu toţii şocaţi. Totul era în regulă cu tatăl meu, nu lua medicamente pentru inimă sau pentru tensiune. Este un moment extrem de greu, nu ne explicăm ce s-a întâmplat. Ştim doar că s-a prăpădit pe canapea, în timp ce se uita la televizor. A f

Madonna îl acuză pe Trump de ”desfiinţarea tuturor libertăţilor pentru care am luptat şi pe care le-am câştigat de-a lungul anilor”

News.ro acum 19 minute
Simbolul pop Madonna îşi exprimă susţinerea faţă de lesbiene, gay, bisexuali şi transsexuali, după ce noul preşedinte american Donald Trump a semnat un decret prin care le interzice transsexualilor să intre în armată, pe care-l acuză de faptul că a

ÎCCJ Întâlnire a procurorului general Alex Florența cu omologul olandez pe tema furtului obiectelor de patrimoniu din tezaurul dacic

Ziua Constanta acum 2 ore
În cursul zilei de astăzi, 29 ianuarie 2025, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Alex Florența, a avut o întrevedere bilaterală, la Haga, cu Sue Preenen, procuror general al Consiliului Procurorilor Gen

Rămas fără frâne, un tramvai a luat-o la vale, la Iași. Vatmanul și călătorii au încercat să-l oprească cu brațele VIDEO

Ziare.com acum o ora
Incident periculos miercuri, 29 ianuarie, în centrul municipiului Iaşi. Un tramvai a pornit la vale, din cauza unei defecţiuni tehnice. Atât vatmanul, cât şi câţiva călători, au coborât imediat din mijlocul de transport, încercând să-l oprească cu b

Birocrația a pus lacătul pe ușă la un spital modular nou din Ploiești. Este nefuncțional la aproape doi ani de la finalizare

Ziare.com acum 42 minute
La aproape doi ani de la finalizare, un spital modular realizat din fonduri europene și amplasat în curtea Secției de pneumologie a Spitalului Județean de Urgență Ploiești (SJUP) este încă nefuncțional acuză președintele Consiliului Județean (CJ) Pr

Ministrul Finanțelor anunță că bugetul de stat pe 2025 va fi adoptat sâmbătă de guvern și apoi trimis în Parlament

G4Media acum o ora
Ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, a anunțat miercuri că guvernul va adopta sâmbătă proiectul bugetului de stat pe 2025, care va fi trimis apoi pentru dezbatere în Parlament. Tanczos a adăugat că preconizează că Parlamentul va adopta legea bugetul

Virgil Măgureanu, pus sub acuzare pentru crime împotriva umanităţii în dosarul Mineriadei

Mediafax acum 5 ore
Procurorii Secţiei parchetelor militare au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale, acuzaţiile fiind formulate în baza articolului 439 din Codul Penal şi vizează mai multe variante normative ale infracţiunii, inclusiv omorul şi vătămarea unor pe

Nicuşor Dan, după întâlnirea cu Elena Lasconi: V-am spus să nu aveţi mare aşteptări pentru această discuţie / Eu voi rămâne în cursă / M-am gândit dacă sunt sau nu util în această poziţie şi m-am confirmat cu un sondaj, astfel încât să nu încurc

News.ro acum 44 minute
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat miercuri, după întâlnirea cu preşedinta USR, Elena Lasconi, că a spus încă din urmă cu o zi că nu sunt mari aşteptări pentru această discuţie, pentru că nu s-au finalizat sondajele. Primarul a mai spus că

Wizz Air mai mută o rută de zboruri de pe Aeroportul Otopeni pe Băneasa, din 30 martie

HotNews acum 4 ore
Compania aeriană low-cost Wizz Air anunţă că, începând cu data de 30 martie, zborurile de la Bucureşti către Budapesta vor fi relocate de pe Aeroportul Internaţional „Henri Coandă” București pe Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa „Aurel Vlaic

Vremea

București
acum

13°
mie.

7°/15°
joi

8°/13°
vin.

8°/14°
sâm.

6°/12°
Iasi
acum

mie.

6°/17°
joi

8°/14°
vin.

7°/14°
sâm.

2°/10°
Constanta
acum

12°
mie.

8°/14°
joi

9°/13°
vin.

9°/12°
sâm.

6°/11°
Cluj-Napoca
acum

mie.

7°/14°
joi

6°/10°
vin.

6°/11°
sâm.

1°/7°
Timisoara
acum

mie.

8°/14°
joi

8°/10°
vin.

7°/13°
sâm.

3°/9°