Nimic din ceea ce vedem astăzi nu este nemaivăzut.

La fiecare tur de alegeri important din România (dar este la fel în Nepal, Grecia, Ucraina sau SUA), apare aserţiunea că sondajele manipulează publicul, mass-media, sponsorii sau candidaţii. Ca urmare, din ţărână răsar institute de sondaje fantomă, care dispar în ţărână după alegeri. Aşa a fost în 1992 cu Institutul Dacia. Aşa a fost în 2000 şi 2004 cu GCS. Aşa a fost în 2007-2008 cu APD şi ATLE. Cât despre celebrul Bruno Ştefan şi al său Birou de Cercetări Sociale, nimic de spus. Pentru meseriaşii adevăraţi este o impietate să foloseşti numele celebrului centru de cercetări al lui Paul F. Lazarsfeld de la Universitatea Columbia din 1941. Dar sunt sigur că domnul Bruno Ştefan nu a auzit nici de Paul F. Lazarsfeld, nici de Walter Benjamin sau de Şcoala de la Frankfurt.

Faptul că electoratul, sponsorii şi mass-media nu se ghidează după sondajele de opinie publicate este bine cunoscut de profesionişti. Sondajele de opinie sunt folosite de partide şi candidaţi pentru elaborarea strategiilor de campanie. Din acest motiv, în Occident, sondajele de opinie finanţate de partide şi candidaţi nu sunt publicate. Cum să-ţi publici cel mai precis instrument de măsurare a eficienţei propriei campanii? În Occident, mass-media finanţează sondaje de opinie politice pentru a-şi informa ci-titorii cum merge o campanie şi cât de mare este aderenţa electoratului la mesajele candidaţilor. Când comandă sondaje de opinie, mass-media occidentale le verifică prin asociaţii profesionale sau auditori calificaţi, în aşa fel încât să nu aibă nici un dubiu asupra calităţii acestora.

În România însă, s-a răspândit ideea falsă că tabelele institutelor de sondaje conţin o cantitate obscură de manipulare. Consecinţa este că se răspândeşte ideea că poţi „să cumperi cifre“ în sondaje. În 35 de ani de meserie nu am cunoscut vreun asemenea