De ziua Majestăţii Sale, la Ateneul Român, va avea loc astăzi un concert de gală. Acesta este oferit de Orchestra de Cameră Radio, iar fondurile strânse vor fi folosite pentru ajutarea tinerilor talentaţi. Regele Mihai s-a nascut la 25 octombrie 1921, la Sinaia. Este fiul Regelui Carol al II-lea şi al Principesei Elena. Regele Mihai face parte din una dintre cele mai vechi familii regale, Hohenzollern-Sigmaringen. Mihai a devenit pentru prima dată rege al României în 1927, după moartea bunicului său Ferdinand şi în urma renunţării la tron a lui Carol al II-lea. A fost detronat însă trei ani mai târziu chiar de tatăl său. După abdicarea lui Carol al II-lea, în 1940, Mihai a revenit pe tron, unde a stat până în decembrie 1947, când a fost obligat de comunişti să abdice.
Sursa: http://stiri-neconventionale.blogspot.com Comentarii (0) Scrie comentariu (va rugam aveti rabdare pana acesta va fi moderat)
Nume
Comentariumicsoreaza | mareste
Am citit si accept Regulile pentru postarea comentariilor.
Adauga comentariu
Va rugam activati JavaScript pentru a posta un comentariu
De ziua Majestăţii Sale, la Ateneul Român, va avea loc astăzi un concert de gală. Acesta este oferit de Orchestra de Cameră Radio, iar fondurile strânse vor fi folosite pentru ajutarea tinerilor talentaţi. Regele Mihai s-a nascut la 25 octombrie 1921, la Sinaia. Este fiul Regelui Carol al II-lea şi al Principesei Elena. Regele Mihai face parte din una dintre cele mai vechi familii regale, Hohenzollern-Sigmaringen. Mihai a devenit pentru prima dată rege al României în 1927, după moartea bunicului său Ferdinand şi în urma renunţării la tron a lui Carol al II-lea. A fost detronat însă trei ani mai târziu chiar de tatăl său. După abdicarea lui Carol al II-lea, în 1940, Mihai a revenit pe tron, unde a stat până în decembrie 1947, când a fost oblig