40 de ani este o vârstă la care despre sportivi se spune, la figurat, că sunt pensionari, cei mai mulţi fiind retraşi de mult din activitatea competiţională. În cazul lui Cătălin Geru, este exact invers. Pensionar la propriu, cu acte-n regulă, dar activ ca sportiv.

De mai bine de 32 de ani, viaţa lui a însemnat doar hochei pe gheaţă şi nu prea îl trage aţa să se oprească. Încă mai poate, ba chiar mai mult decât oricare dintre puştii din echipă.

La hochei, efortul fizic este imens, de aceea liniile se schimbă des şi arareori, un jucător stă pe gheaţă mai mult de un minut. Cătălin însă nu e un hocheist obişnuit, fiind considerat de mulţi chiar cel mai bun din ţară pentru ultimele două decenii şi capabil încă să uimească. În urmă cu trei săptămâni, la un meci de campionat, la Gheorghieni, a realizat un record, jucând continuu timp de şase minute.

La şapte ani, a fost luat din curtea şcolii şi dus la patinoar, unde a revenit de nenumărate ori. „Marele vinovat este tatăl meu, Dumnezeu să-l ierte! Era un microbist înrăit şi de la cinci ani m-a luat cu el la tot ce însemna sport în Galaţi. A încercat să mă ducă la fotbal, dar nu a avut nici o şansă, eram deja cucerit. Hocheiul a fost iubire la prima vedere, dovadă că joc şi acum”, ne-a povestit Geru începuturile unei cariere de excepţie.

A fost cu echipa naţională la 14 Campionate Mondiale, unde a fost declarat de două ori cel mai bun jucător şi de trei ori a fost golgetereul turneului. A câştigat 15 titluri de campionat naţional cu Steaua şi de 17 ori Cupa României.

În cupă, o singură dată, a triumfat cu altă echipă în afară de Steaua şi este succesul cel mai drag sufletului său. Avea 18 ani şi încă nu plecase de la Dunărea Galaţi.

„Tocmai ne întorsesem de la campionatul mondial de tineret din 1988, luasem locul doi în grupa B cu o echipă în care eram zece jucători de la Dunărea. Turneul