Tratamente extravagante pe bază de alge foarte rare sau aparate care promit să vă facă să vă simţi minunat. Sursa: Mediafax Toate acestea pentru a vă schimba înfăţişarea şi a vă face să fiţi cele mai frumoase.
De oferte de acest gen au parte arădencele care pot vizita în acest weekend un târg de înfrumuseţare şi fitness deschis în oraş. Târgul se adresează tuturor celor care vor să se simtă mai bine în pielea lor. Fie că vor să fie mai slabi, fie că au nevoie de creme care să îi întinerească în câteva zile, aproape toată lumea şi-a găsit câte ceva pe la târg, mai ales că aici au fost prezentate şi câteva premiere naţionale: liposucţia cu laser, care are avantajul că asigură supleţea dorită mult mai rapid.
„Intervenţia chirurgicală se face prin intermediul unei canule care topeşte peretele celular. Avantajele sunt că această procedură nu este aşa traumatizantă, nu necesită anestezie generală, pielea se mulează asupra muşchilor, nu mai apare efectul de haină mare în corp mic, ca după lipoaspiraţia clasică. Se poate reduce până la 7 la sută din greutatea corpului”, spune dr. Balog Geza din Arad.
Asemenea tratamente se fac, în Arad, începând de luna trecută şi costă 1.000-1.500 euro în funcţie de cât grăsime e nevoie să fie eliminată.
Cine vrea să slăbească prin sport are de unde alege din cele mai perfomante aparate. “Are mai multe programe. Arată pulsul, caloriile pe care le pierdem, distanţa, viteza. (...) dacă e pentru o încălzire, se pedalează cam 10 minute, la 50-60 kilometri la oră se poate pierde în jur de 200 calorii, dacă se lucrează pentru arderea grăsimilor, la 30 de minute se ard cam 500 de calorii”, spune Alin Hogarcă, antrenor de fitness, despre una dintre bicicletele “minune” pe care o prezenta publicului.
Cocul rămâne cea mai elegantă cofură
După ce au aflat cum îşi pot