Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cluj: Puţini clujeni la Ziua Armatei

Publicat in Adevarul, duminică 25 octombrie 2009 ·

Ziua Armatei Române a fost marcată, astăzi, printr-un ceremonial militar şi religios, care a inclus depuneri de coroane şi jerbe de flori la Monumentul „Glorie Ostaşului Român”. La eveniment au participat doar câteva zeci de clujeni. În cadrul manifestării, a fost oficiată o slujbă religioasă şi au fost depuse coroane şi jerbe de flori din partea instituţiilor publice, a instituţiilor militare, a Parlamentului, a asociaţiilor de veterani de război şi a partidelor politice.

Colonelul Ovidiu Purdea, din cadrul Diviziei 4 Infanterie „Gemina”, a citit mesajul adresat Armatei Române de ministrul Apărării, Mihai Stănişoară, iar preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, a rostit un discurs despre semnificaţiile zilei de 25 octombrie.

„Ziua Armatei este legată efectiv şi afectiv de Transilvania, leagănul evoluţiei istorice a poporului român, de obiectivele şi sentimentele Armatei Române, care au vizat îndeplinirea idealurilor naţionale - unitate, independenţă, suveranitate, integritate teritorială”, a spus Tişe.

Ceremonia, la care au asistat câteva zeci de clujeni, s-a încheiat cu defilarea Gărzii de Onoare a militarilor Diviziei 4 Infanterie „Gemina”.

CITEŞTE AICI TOATE ŞTIRILE DIN CLUJ    

Urmăreşte ştirile din Cluj pe Twitter ori prin RSS , contactează-ne prin Yahoo! Messenger sau e-mail , vizualizează pe YouTube producţiile video realizate de redactori. Fii mereu în legătură cu redacţia prin intermediul Facebook , Hi5 sau MySpace

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicuşor Dan, despre absenţa lui George Simion de la dezbateri la care a confirmat că va lua parte: E o chestiune de principiu să îţi ţii cuvântul. Dacă anunţi că mergi la o dezbatere te duci

News.ro acum o ora
Candidatul independent la Preşedinţia României Nicuşor Dan a afirmat, miercuri seară, că ”e o chestiune de principiu să îţi ţii cuvântul”, referindu-se la absenţa lui George Simion de la dezbaterile electorale la care a confirmat că va lua parte. În

Cristina Neagu, înaintea ultimului meci din carieră: Sună greu, dar adevărat! Hai să trăim ultimul meci împreună!

G4Media acum 54 minute
Căpitanul CSM Bucureşti, Cristina Neagu, va juca duminică, pe teren propriu, ultimul meci oficial din carieră, în Liga Naţională. Ea a adresat, miercuri seară, o invitaţie fanilor de a-i fi alături, transmite News.ro. Susține G4Media. Click AICI pen

Două bărci și o barjă, implicate într-un accident naval pe Dunăre, la Rast, în judeţul Dolj. Doi oameni sunt dați dispăruți

Libertatea acum 2 ore
Doi oameni sunt dați dispăruți după un accident naval care a avut loc miercuri, pe Dunăre, în localitatea Rast, judeţul Dolj, în care au fost implicate două bărci și o barjă. O persoană a fost scoasă la mal de martori.

Consiliul Europei inițiază crearea unui tribunal special pentru Ucraina care va încerca să îi judece pe ruși

HotNews acum 36 minute
Consiliul Europei a lansat miercuri procesul de creare a unui așa-numit Tribunal Special pentru Ucraina, care urmărește judecarea responsabililor ruși pentru invazia lansată în 2022, relatează agenția spaniolă de presă EFE, citată de Agerpres. Comit

Elena Udrea cere reducerea pedepsei care i-a mai rămas de executat cu încă 17 zile

Ziua Constanta acum 3 ore
Fostul ministru al Turismului Elena Udrea solicită reducerea pedepsei care i-a mai rămas de executat cu încă 17 zile pe care le-a petrecut în Arestul Central și în arest la domiciliu într-un alt dosar față de cel în care a fost condamnată. Potrivit

LIVE Dezbatere electorală la România TV. Nicușor Dan a ajuns, George Simion se află la Roma

HotNews acum 2 ore
Miercuri seară, de la ora 20:00, România TV organizează o dezbatere electorală la care sunt așteptați atât Nicușor Dan, cât și George Simion. Conform postului de televiziune, ambii candidați au confirmat participarea, dar mai devreme în cursul zilei

Manelistul Jador a ieşit pozitiv la drugtest, după ce a fost oprit în trafic de polițiști: „Mi-am permis-o!”

Adevarul acum 21 minute
Manelistul Jador a fost oprit de poliţişti pe o stradă din Capitală miercuri, 14 mai 2025, pentru un control de rutină. El a iesit pozitiv la drugtest pentru opiacee. A fost condus la INML pentru recoltare de probe biologice.

Nicuşor Dan: În mandatul meu, vom avea un spital de mari arşi

Mediafax acum 54 minute
„La spitalele pe care noi le-am gestionat la primăria Capitalei, mai mult de jumătate din pacienţi sunt oameni care vin din afara Bucureştiului, uneori de la distanţe foarte mari, pentru că nu găsesc în zonele în care ei locuiesc un specialist care

Nicușor Dan: „ROMÂNIA a făcut bine susținând Ucraina, alături de celelalte state europene și Statele Unite”

Gandul acum 37 minute
Nicușor Dan, candidat independent la alegerile prezidențiale, s-a declarat în favoarea susținerii Ucrainei, din punct de vedere militar, și a subliniat că această inițiativă a României face parte dintr-un „efort comun” la care participă și celelalte

Marius Tucă Show începe joi, 15 mai, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum 16 minute
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

13°
mie.

7°/19°
joi

8°/23°
vin.

11°/19°
sâm.

9°/11°
Iasi
acum

12°
mie.

7°/19°
joi

10°/22°
vin.

7°/11°
sâm.

8°/9°
Constanta
acum

13°
mie.

8°/17°
joi

8°/18°
vin.

13°/18°
sâm.

10°/13°
Cluj-Napoca
acum

13°
mie.

4°/16°
joi

9°/17°
vin.

6°/13°
sâm.

6°/15°
Timisoara
acum

12°
mie.

3°/20°
joi

5°/22°
vin.

6°/15°
sâm.

7°/17°