Fiica liderului rromilor gorjeni, Nelu Pavel, s-a căsătorit azi cu tot ritualul obişnuit în cadrul familiilor de rromi. Maria Denisa Pavel a avut parte azi de cununia religioasă cu Emil Enos Pătru în această seară tinerii petrecând la Restaurantul Hotelului Brâncuşi alături de peste 500 de invitaţi. Cununia religioasă a tinerei Denisa Pavel a atras atenţia comunităţii de rromi din Târgu Jiu, Petrecerea a fost destul de pompoasă, cum se obişnuieşte de regulă, mirii sosind la biserica din Piaţa Prefecturii cu o trăsură împodobită cu voal alb şi roşu, în jurul orei 15:00. Convoiul de nuntă a fost deschis însă de o limuzină albă cu care mirii s-au plimbat după cununia religioasă, seara la ora 18:00 cei doi aşteptând invitaţii la restaurantul unde are loc petrecerea. Cei peste 500 de invitaţi, rude şi prieteni ai celor două familii, vor petrece acolo până în zori, nunta urmând să continue şi mâine, conform tradiţiei rrome, la casa ginerelui unde mireasa va fi dusă de către părinţi.
Mirii sunt studenţi la drept
Maria Denisa Pavel are 19 ani iar viitorul soţ, Emil Enos Pătru este de aceeaşi vârstă. Însurăţeii au fost colegi de şcoală şi se cunosc de mulţi ani dar nu s-au căsătorit până acum pentru că socrul mic a insistat să demonstreze comunităţii că tradiţiile pot fi respectate fără a încălca legea, mai ales că cei doi tineri studiază acum dreptul. Denisa e studentă în anul I la Facultatea de Drept a Universităţii Constantin Brâncuşi din Târgu Jiu unde va fi colegă cu viitorul soţ.
Îşi va mărita şi a doua fiică după 18 ani
Conform tradiţiei, nunta va continua încă două zile, luni mireasa va fi dusă de părinţi la ginere acasă urmând acolo o altă masă oferită de ginere iar marţi Nelu Pavel va invita rudele şi apropiaţii acasă pentru a se bucura şi ei de eveniment după cele trei zile de nuntă. Nelu Pavel s-a declar