Conflictul dintre Traian Băsescu şi Coaliţia de la Grivco (PSD-PC, PNL, UDMR, Grupul Minorităţilor Naţionale) a făcut din articolul 103 al Constituţiei un text dezbătut atât de mult în trăncănelile zise şi talk-show-uri, încât nu va trece mult şi el va deveni manea.

Conflictul adânceşte criza politică, suprapusă peste criza economică. În tot răul e şi un bine. Graţie acestui conflict nu numai că un articol din Constituţie a ajuns să fie ştiut aproape pe de rost de opinia publică, dar, mai mult şi foarte important, Legea fundamentală, neglijată de majoritatea românilor, le-a apărut acestora, în fine, ca fiind de o importanţă excepţională. Asumnâdu-ne riscul de a-i plictisi pe cititori, vom reproduce şi noi articolul cu pricina:

"(1) Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament.

(2) Candidatul pentru funcţia de prim-ministru va cere, în termen de 10 zile de la desemnare, votul de încredere a Parlamentului asupra programului şi a întregii liste a Guvernului.

(3) Programul şi lista Guvernului se dezbat de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună. Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor".

AMBIGUITATEA UNEI FORMULE

Interpretările pro şi contra, dependente de angajarea jurnaliştilor şi juriştilor drept chibiţi electorali, îşi au izvorul în ambiguitatea formulei: "în urma consultării partidelor reprezentate în Parlament". Liderii Coaliţiei de la Grivco susţin că, judecând după spiritul Constituţiei, o dată ce majoritatea partidelor parlamentare au stabilit deja un premier pentru a fi desemnat, preşedintele e obligat să-l desemneze.

Preşedintele Traian Băse