Micuţii cărora nu li se citesc poveşti înainte de culcare nu învaţă să vorbească. La şapte ani, ei au un vocabular echivalent cu al unui bebeluş de 18 luni, relevă „Daily Mail”. Jean Gross, consilier al guvernului britanic în psihologia şi pedagogia preşcolarului, a efectuat împreună cu un grup de studenţi de la Oxford un studiu privind legătura dintre frecvenţa poveştilor citite de părinţi şi dezvoltarea abilităţilor de comunicare ale copiilor cu vârste cuprinse între doi şi şapte ani.

Concluziile raportului, citat de cotidianul „Daily Mail”, avertizează guvernanţii că mulţi dintre copiii britanici se simt la şcoală de parcă ar fi într-o ţară străină pentru că nu înţeleg limbajul folosit de educatori.

Lipsa unui vocabular complex, adecvat vârstei şcolare, are drept cauză lipsa de timp a părinţilor, întrucât aceştia sunt la serviciu exact în perioada când cei mici sunt în stare de veghe.

Dacă măcar seara adulţii le-ar citi poveşti înainte de culcare, copiii s-ar apropia mai uşor de limbajul elevat şi ar putea acumula un vocabular complex. Dar poveştile de adormit copiii nu mai sunt la modă şi, prin urmare, pentru că nu li se vorbeşte suficient, micuţii nu au de la cine să înveţe anumite noţiuni şi concepte abstracte, specifice limbajului din manuale.

Copiii săraci sunt mai afectaţi

Studiul constată că, odată intraţi în şcoală, copiii fără abilităţi de comunicare încearcă să se adaptze şi fac şi ei ce fac copiii care par să înţeleagă. Dar nu se întreabă unii pe alţii ce înseamnă anumite cuvinte, pentru că nu au voie să „deranjeze” orele de studiu.

Din lipsa unor explicaţii pe care ar fi trebuit să le obţină de la părinţi, şcolarii se simt în clasă ca într-o ţară străină. Cei câţiva care ştiu „limba” vorbită de profesori sunt consideraţi un fel de lideri, a căror părere e întotdeauna