„Dispari în 60 de secunde”, „Italian Job” sau seria filmelor cu James Bond au creat adevărate staruri pe patru roţi. Modele de legendă sunt vândute acum cu preţuri uriaşe datorită filmelor. Filmul şi automobilul - o ecuaţie din care ambii parteneri au de câştigat: cineaştii datorită scenelor spectaculoase realizate cu ajutorul maşinilor, iar producătorii de automobile datorită reclamei. Câteva dintre vedetele pe patru roţi au intrat în legendă graţie unor filme de succes.
„Eleanor”, un Mustang românesc rebotezat
Emblema maşinilor sport destinate clasei mijlocii americane, Ford Mustang, a primit şi binecuvântarea unui român: Joseph Orosz (Rusu) care l-a cunoscut pe bătrânul Henry Ford - întemeietorul renumitei firme - şi a devenit ulterior şeful departamentului de design. Aşa a ajuns să deseneze o adevărată legendă a succesului american.
Maşinile „îmbrăcate” în caroseria desenată de român au fost produse între 1964 şi 1974. Fordul din filmul „Gone in 60 Secons” („Dispari în 60 de secunde”) este un Mustang Match 1, echipat cu motor de tip „Police Interceptor”. A fost supranumit „Eleanor” doar în film, deoarece originalul Shelby GT500 nu a fost niciodată numit aşa.
Mustang-ul GT500 are un motor V8 de 7.000 cmc ce dezvoltă 355 CP. Ajunge de la 0 la 100km/h în doar 6,2 secunde. În 1968, GT500KR (“King of the Road”) a primit motorul Cobra-Jet, cu o putere de doar 335 CP, însă cu performanţe mult îmbunătăţite: atingea 0-100 km/h în doar 5,4 secunde. În prezent, preţul unui exemplar GT500KR „Eleanor” este de aproximativ 100.000 de dolari.
Aston Martin DBS în „Casino Royale”
Aston Martin DBS, vedeta din „Casino Royale”
Lansat în 2008, coupé-ul de două locuri al englezilor are o caroserie din aluminiu. Sub capotă „lucrează” un V12 de 6 litri şi 48 de supape,