Noul guvern german vrea să reducă impozitele în următorii patru ani cu 24 de miliarde de euro şi să simplifice sistemul fiscal, în pofida deficitului bugetar supradimensionat de cea mai dificilă criză economică din ultimii 50 de ani. Executivul german, condus de cancelarul Angela Merkel, intenţionează ca în prezentul mandat, de patru ani, să relaxeze politica fiscală pentru gospodării şi să reformeze sistemul de impozitare pentru companii şi moşteniri. Programul de dimi
Noul guvern german vrea să reducă impozitele în următorii patru ani cu 24 de miliarde de euro şi să simplifice sistemul fiscal, în pofida deficitului bugetar supradimensionat de cea mai dificilă criză economică din ultimii 50 de ani.
Executivul german, condus de cancelarul Angela Merkel, intenţionează ca în prezentul mandat, de patru ani, să relaxeze politica fiscală pentru gospodării şi să reformeze sistemul de impozitare pentru companii şi moşteniri.
Programul de diminuare a impozitelor va fi implementat pe 1 ianuarie 2010, iar regimul fiscal, unul dintre cele mai complicate din lume, va fi revizuit începând cu 2011, au precizat autorităţile de la Berlin.
Guvernul estimează că economia va scădea cu 5% în acest an, declin urmat în 2010 de o creştere de 1,2%. Pentru a menţine statutul Germaniei de putere economică mondială, noul executiv va încerca să aducă statul pe poziţia de lider mondial în domeniul educaţiei, ştiinţei şi cercetării, a afirmat Merkel.
Ministrul desemnat al Finanţelor, Wolfgang Schäuble, a precizat că Germania nu va avea un buget echilibrat în următorii patru ani. Datoria publică a statului crescut la 1.500 de miliarde de euro, echivalentul a 20.000 de euro pentru o singură persoană.
Alegătorii germani au reconfirmat-o în funcţia de cancelar, pe 27 septembrie, pe conservatoarea Angela Merkel, pentru un nou mandat de patru ani, la co