Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lacina Traore, comoara găsită pe maidan

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 25 octombrie 2009 ·

Atacantul ivorian a fost descoperit pe o stradă din oraşul Abidjan de conducerea clubului CFR Cluj. Sursa: Mediafax

Lacina Traore, atacantul celor de la CFR Cluj, este unul dintre fotbaliştii la modă din Liga I. Ivorianul (19 ani) impresionează cu înălţimea sa - 1,98 metri (motiv pentru care a fost deja asemuit cu togolezul Adebayor), însă cu adevărat spectaculoasă este povestea lui. În 2007, Lacina a fost descoperit de şefii clujenilor pe o stradă din Abidjan, capitala Coastei de Fildeş!

După o perioadă de „rodaj” la echipa a doua, africanul şi-a făcut loc printre vedetele de la CFR şi, în acest sezon, a marcat deja trei goluri în campionat şi unul în jocul cu FC Copenhaga (2-0), din Europa League.

Acum doi ani, preşedintele Iuliu Mureşan şi câţiva impresari buni cunoscători ai fotbalului african au descins în patria lui Didier Drogba, în căutarea unor fotbalişti tineri, cu potenţial, pe care i-ar putea lua, pentru a fi lansaţi în fotbalul mare.

Condiţia era ca aceştia să nu coste mult. Imediat, au fost adunaţi câţiva fotbalişti amatori, care au încins un meci de fotbal ce a semănat mai degrabă cu o miuţă. Dintre aceştia a răsărit Traore!

„Erau nişte condiţii acolo de nu vă vine să credeţi! Deplorabil! Nici la noi în diviziile inferioare nu găseşti aşa ceva. Totuşi, l-am remarcat dintre toţi băieţii pe Lacina Traore. Nici nu aveai cum să nu îl vezi, la cât este de înalt. Mi-a plăcut cum se descurca cu mingea şi am hotărât pe loc să îl aducem în România. M-a încântat că avea doar 17 ani şi asta ştiam sigur, pentru că în Coasta de Fildeş există un sistem foarte bine pus la punct de înregistrare a naşterilor, nu ca în alte ţări africane. Ştiam că zona aceea este una cu mare potenţial. Nu m-am înşelat cu nimic. Plus că nu ne-a costat nimic, nefiind legitimat la niciun club. Juca fotbal pe stradă!”, ne-a po

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 6 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 10 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 8 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 8 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 13 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Sfântul Ilie: Tradiții, obiceiuri și lucruri pe care nu ai voie să le faci pe 20 iulie pentru a avea noroc

Mediafax acum 4 ore
El este venerat atât pentru puterea sa spirituală, cât și pentru rolul său de apărător al credinței și de aducător al ploii, fiind totodată un personaj central în tradițiile populare românești. Sărbătoarea este însoțită de numeroase obiceiuri și cre

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 10 ore
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 8 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Vremea

București
acum

19°
dum.

19°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

17°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

18°
dum.

18°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°