Mesajul a fost trimis. Multumesc!

În ziua alegerilor, 112 va prelua şi sesizările privind fraude electorale

Publicat in Adevarul, duminică 25 octombrie 2009 ·

Secretarul de stat din Ministerul Administraţiei şi Internelor, Liviu Grădinaru, a afirmat astăzi că în ziua alegerilor prezidenţiale, la dispeceratul unic de urgenţă 112, va exista un operator care va prelua exclusiv sesizările de fraude electorale. În 22 noiembrie şi 6 decembrie, la dispeceratele 112 din fiecare judeţ şi din Capitală va lucra câte un operator care va prelua doar sesizările referitoare la infracţiuni şi contravenţii la Legea pentru alegerea preşedintelui, pe care le va transmite organelor de cercetare şi birourilor electorale teritoriale. " S-a deschis prin operatorul de urgenţă 112 o linie specială cu un operator special care înregistrează absolut toate sesizările venite din teritoriu privind fraude sau nereguli în desfăşurarea procesului de votare. Mesajul dânsului (apelantului, n.r.) se înregistrează, este adus la cunoştinţa cunoştinţa tuturor organelor responsabile, adică Poliţia, Biroul Electoral Judeţean, Parchet ", a afirmat secretarul de stat Liviu Grădinaru, citat de NewsIn.

Conform aceleiaşi surse, reclamantul va fi informat ulterior cu privire la demersurile întreprinse de oamenii legii pornind de la sesizarea sa. " Se întreprind măsurile de cercetare şi se dă răspunsul omului asupra măsurilor întreprinse: dacă cele sesizate se confirmă sau nu se confirmă ori dacă este începută sau nu este începută o acţiune de urmărire în baza faptelor care se prezintă ", a explicat Liviu Grădinaru.

Secretarul de stat din MAI a precizat că linia specială a fost deja testată cu succes. " S-a făcut o simulare, totul lucrează perfect şi nu este niciun fel de problemă în a funcţiona apelul de urgenţă 112 şi pentru fraude electorale ", a spus acesta.

Potrivit oficialului, Guvernul a preferat să colecteze sesizările privind fraudele electorale prin numărul unic de urgenţă 112 deoarece este mult mai cunoscut şi, d

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Maria Zaharova, atac fără probe: Autorităţile franceze l-au arestat pe fondatorul Telegram pentru a influenţa alegerile din România / Retorica, folosită și de liderii politici extremiști din România

G4Media acum 2 ore
Autorităţile franceze l-au arestat pe Pavel Durov pentru a putea folosi aplicaţia sa de mesagerie Telegram în scopul influenţării recentelor alegeri prezidenţiale din România, a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Video Claudiu Târziu se întreabă de ce se teme George Simion că va fi arestat la protestul din 26 mai: „Știe că se va întâmpla lucruri ilegale?”

Adevarul acum o ora
Europarlamentarul Claudiu Târziu, fost co-preşedinte al AUR, s-a întrebat sâmbătă, 24 mai 2025, de ce se teme George Simion că va fi arestat la protestele anunțate în București în ziua învestirii lui Nicușor Dan, președintele ales al României.

Mesajul lui Nicuşor Dan înainte de ceremonia de învestitură: „Avem de reparat 35 de ani. Nu va fi ușor”

HotNews acum 6 ore
Preşedintele ales Nicuşor Dan a mulţumit sâmbătă pentru încredere celor care l-au votat și a transmis că „este nevoie de efortul fiecăruia dintre noi” pentru a repara trecutul. ”România, continuăm pe drumul democratic, pro-european şi transatlantic

Un nou RECORD istoric de temperatură în mai: 51,6 grade în Emiratele Arabe Unite

Gandul acum o ora
Emiratele Arabe Unite au înregistrat, vineri, cea mai ridicată temperatură înregistrată vreodată pentru o lună mai, de la începutul înregistrărilor în 2003, cu 51,6 grade Celsius, potrivit Centrului Meteorologic Național (NCM). Țara deșertică s-a co

Cod portocaliu și galben de ploi torențiale, vijelii și grindină în mare parte din țară. Vremea se răcește accentuat

Libertatea acum 8 ore
Vremea se va răci accentuat și vor fi ploi torențiale, vijelii și grindină în următoarele zile, anunță sâmbătă Administrația Națională de Meteorologie (ANM), care a emis un cod portocaliu, unul galben și o avertizare meteo de vreme rea.

Jaqueline Cristian, învinsă în finala de la Rabat, Maroc

Ziua Constanta acum 4 ore
Jaqueline Cristian a fost învinsă de australianca Maya Joint cu 6-3, 6-2 în finala turneului WTA 250 de la Rabat (Maroc), dotat cu premii totale de 275.094 de dolari. Jaqueline Cristian (26 ani, 74 WTA) s-a înclinat după o oră și 20 de minute, confo

Luni, 26 mai, încep ÎNSCRIERILE la grădiniţă, creşă şi în serviciile de educaţie timpurie complementare, în anul şcolar 2025-2026

Gandul acum 5 ore
Ministerul Educaţiei a transmis că luni, 26 mai, încep înscrierile la grădiniţă, creşă şi în serviciile de educaţie timpurie complementare, în anul şcolar 2025-2026. Potrivit anunțului făcut de Ministerul Educației, în grupele de nivel antepreşcolar

SuperLiga: Universitatea Cluj și Rapid, remiză spectaculoasă în ultima etapă din play-off

HotNews acum 2 ore
Universitatea Cluj și Rapid București au terminat la egalitate, scor 2-2, meciul disputat sâmbătă în ultima etapă din play-off-ul SuperLigii. Universitatea Cluj – Rapid 2-2, în etapa #10 din play-off Giuleștenii au deschis scorul în minutul 36, când

Nicușor Dan merge în Polonia pentru a-l susține pe primarul Varșoviei în alegerile prezidențiale

HotNews acum 11 ore
Președintele ales, Nicușor Dan, a declarat că duminică va merge în capitala Poloniei pentru a-l susține pe liberalul Rafał Trzaskowski, primarul Varșoviei, în cursa prezidențială. „Am fost invitat în ultima mea zi în care nu sunt președinte să merg,

Jandarmeria Capitalei anunță că nu a fost notificată în privința protestului din Piața Constituției, după îndemnul la mobilizare de pe TikTok

Gandul acum 3 ore
Jandarmeria Capitalei a anunțat sâmbătă, 24 mai, că nu a fost înștiințată cu privire la desfășurarea unui unei adunări publice în Piața Constituției, așa cum prevede legea, în contextul apariției pe platforma TikTok, a mai clipuri video de mobilizar

Vremea

București
acum

12°
sâm.

12°/20°
dum.

11°/16°
lun.

11°/13°
mar.

11°/13°
Iasi
acum

16°
sâm.

14°/22°
dum.

10°/15°
lun.

9°/11°
mar.

11°/12°
Constanta
acum

16°
sâm.

15°/22°
dum.

13°/19°
lun.

13°/14°
mar.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

11°/14°
dum.

9°/13°
lun.

8°/17°
mar.

9°/19°
Timisoara
acum

12°
sâm.

10°/15°
dum.

7°/18°
lun.

8°/20°
mar.

10°/22°