O anomalie a aşa-numitelor reality-show-urilor mi s-a părut „târgul de vite” intitulat „Fermier, caut nevastă”.
Un spectacol şocant, în care mai multe individe, cel mai probabil fără o ocupaţie stabilă, se pun la dispoziţia unui posesor de fermă, niţel ferchezuit şi holtei, gata să-şi priponească jumătatea în prispa vilei înstărite.
Şi dacă n-o caută la dinţi e pentru că nu e iapă, dar în schimb „are ochi frumoşi, de vacă”. Cea care e potcovită la final şi câştigă întrecerea, devenind şefă peste turmă, trebuie să exulte de bucurie că s-a pricopsit cu un aşa bogătan şi să mimeze de ochii camerei fericirea care a pălit-o brusc, cu ochii umeziţi pentru telespectatorii emoţionaţi. Sau nu.
Cine a trecut deja de însurătoare şi şi-a văzut sacii-n căruţă, pentru o altă sumă de bani poate să-şi altoiască aşa cum se cuvine consoarta, în aşteptarea unui consilier de urgenţă, care să vină să-i schimbe obiceiurile până la sfârşitul emisiunii. Nu există ediţie fără happy end, aşa că toată lumea e fericită: familia are ceva bani, apare la televizor, agenţia de casting şi-a îndeplinit misiunea şi contractul merge, casa de producţie are un episod, iar televiziunea îşi umple grila.
Dacă familia mai are şi un copil, e rândul bonei de serviciu să-şi intre-n rol. Fie că se numeşte super nanny, dădacă sau psiholog numai bun să-ţi potolească odrasla hiperactivă, pentru câteva zile de filmări şi-un geam spart sau ceva covoare pătate, familia mai încasează ceva bani, iar ăla micu’ este potolit cum se cuvine, de o persoană calificată.
Pentru opt zile de prefăcătorie în faţa camerelor de filmat, timp în care ar trebui să-şi schimbe mama pentru o alta, o familie primeşte 450 de euro. Cam aşa funcţionează emisiunea „Schimb de mame”. Se face un casting rapid, oamenii sunt instruiţi conform scenariului, li se montează microfoane-lava
