Numai 3 persoane din judeţ au beneficiat de acest formular, însă toate venite din afară şi au dorit continuarea tratamentului în ţară, în majoritatea cazurilor fiind vorba despre dializă. Formularul E112 reprezintă şansa la viaţă pentru cei suferinzi, trimiţându-i urgent şi ieftin la tratament în străinătate. Acest formular european este cunoscut însă numai de câţiva funcţionari, nu şi de cei care au mare nevoie de el. Reprezentanţii Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Olt spun însă că l-au mediatizat prin intermediul presei dar şi în rândul medicilor, care trebuie să-i informeze pe pacienţi de existenţa sa.
Condiţii pentru eliberarea lui E112
Pentru a vă număra printre beneficiarii formularului E112 trebuie să îndepliniţi două condiţii. „În primul rând tratamentul respectiv se regăseşte printre serviciile medicale prevăzute în pachetul de servicii de bază de care beneficiază asiguraţii din sistemul de asigurări sociale de sănătate din România. A doua condiţie este ca acest tratament să nu se poată acorda în intervalul de timp necesar în ţară, luând în considerare starea curentă de sănătate a persoanei solicitante şi evoluţia probabilă a bolii“, a explicat Constanţa Coteneanu, purtătorul de cuvânt al CAS Olt.
„Nu ne spusese nimeni nimic de el“
Familia Voicu din comuna Găneasa, judeţul Olt, al cărei băieţel a murit în urmă cu două luni de leucemie a aflat cu greu de existenţa formularului miraculos. Însă nu de la medici, ci de la un părinte al cărui copil suferea de aceaşi boală cumplită. „Când eram la tratament la Bucureşti ne-a spus tatăl unui băiat care suferea tot de leucemie. Dar până atunci nu ne zisese nimeni nimic de el“, spune Paula Lucianu, 30 ani, mama lui Claudiu Voicu.