Personajul care a rostit o replică devenită celebră în mediul virtual este un ţigan-gabor din Alba Iulia. „Adevărul“ a aflat povestea lui Gabor Gabor, personajul devenit celebru mai ales pe internet, după ce a rostit acum un an cunoscuta replică „şasă cai frumoşi“. Citiţi şi:
Timişoara: "Tibi dragă" din "şasă cai" a devenit tic verbal printre tineri VIDEO Tamango, paralizat şi lipsit de grai
„Şasă cai” există în carne şi oase. Îl cheamă Gabor Gabor (45 de ani), poartă în fiecare zi pălăria neagră cu boruri largi şi nu are niciun cal. „Avea doar tata şi bunicu’“, spune el. Vorbeşte trei limbi: română, maghiară şi romales, iar zâmbetul ştirbit de un dinte galben, în colţul gurii, aduce a personaj din filmele lui Kusturica.
Locuieşte în Alba Iulia, aproape în centrul oraşului, într-un cartier mixt, unde convieţuiesc românii şi ţiganii-gabori. Scump la vedere, personajul e şi mai scump la vorbă. Celebritatea l-a ajuns din urmă şi cum „tradicţia“ nu-l lasă să facă nimic fără bani, bărbatul cere mii de euro ca să fie filmat ori pozat.
A făcut-o odată pe gratis, a ajuns vedetă, şi acum lucrează scump. Cu vocea groasă, de sub mustaţa tuciurie, Gabor Gabor îşi prezintă familia numeroasă, cele cinci fete trase-n chip pe perete, băiatul cel mic, care i-a rămas de nădejde, şi adună, în gând, cei 14 nepoţi împrăştiaţi în toată ţara.
Tinichigiu de meserie, bărbatul tocmai ce s-a întors de la Oiejd, unde s-a târguit cu un „patron“ să-i pună burlane la casă. Coboară sprinten din Dacia Papuc albă şi-şi sărută cu foc nevasta. În jurul lui se adună câteva pirande cu fuste colorate, aşa cum îi stă bine unui cap de familie.
Povestea a început la balul bobocilor
Acum un an, câţiva tineri de la Colegiul Naţional „Horea, Cloşca şi Crişan“ din Alba Iulia au filmat pentru Balul bobocilor m