Tot clubul Universităţii Craiova se tratează după o reţetă minune descoperită de Adrian Mititelu. Finanţatorul alb - albaştrilor a reuşit să slăbească peste 48 de kg după ce a ţinut un regim draconic.
Finanţatorul Ştiinţei s-a speriat cumplit când medicii pe care i-a vizitat i-au spus că ar putea să moară dacă nu slăbeşte şi a început fel de fel de reţete şi cure de slăbire.
“Am încercat o mie de diete, dar niciuna nu dădea rezultate”, spune Mititelu. După mai multe eşecuri, a juns la o cură de slăbire denumită “regim diferenţiat” bazat pe legume, fructe şi peşte.
Astfel, a ajuns la doar 90 de kilograme după şase luni de dietă, în acest timp pierzând aproape 50 de kilograme. El spune însă că “succesul nu constă în cât mănânci, ci în felul în care asociezi alimentele”.
Acum, Mititelu e mulţumit de felul în care arată: “Am putere mai multă şi mă simt plin de viaţă. Mă simt foarte bine”.
Dieta - minune, despre care recunoaşte că a fost destul de drastică, este urmată în prezent de toţi cei din Clubul Universităţii Craiova care au probleme cu kilogramele în plus:
Vicenţiu Neagoe, ofiţer de presă al Ştiinţei, Lucian Mitu, vicepreşedintele clubului şi chiar prieteni sau angajaţi ai ziarului patronat de Mititelu. Toţi s-au apucat de tratamentul minune.
“Adrian arată grozav. Şi eu am dat jos peste 30 de kg. Mă simţeam rău după ce am încercat tot felul de tratamente naturiste. Am aflat de dieta lui şi am urmat-o. Acum mă simt excelent”, a declarat Lucian Mitu (foto).
Iancu Crăciunoiu, fost director al ziarului şi bun prieten cu Mititelu, spune că a fost primul care a urmat reţeta. A ajuns să scape de aproape 40 de kilograme. Acum, spun surse din anturajul finanţatorului Ştiinţei, Dan Stălinescu, directorul executiv al U.C. este cel care urmează regimul a la Mititelu.
Stai pe craiov