Mesajul a fost trimis. Multumesc!

La Zoo este mai cald decât în apartamente

Publicat in Adevarul, luni 26 octombrie 2009 ·

Dacă mulţi maramureşeni nu au cu ce se încălzi iarna, căldura animalelor de la Grădina Zoologică din cadrul Serviciului Public Ambient Urban (SPAU) din Baia Mare este asigurată. Nu mai puţin de 15 metri cubi de lemne au fost comandate pentru ca vieţuitoarele să nu îngheţe de frig în această iarnă.

„Grădina Zoologică dispune de şapte sobe de teracotă, dintre care cinci sunt încălzite pe lemne, iar restul funcţionează pe gaz metan“, spune Adin Miclăuş, şef sector Grădina Zoo.

Pentru a se asigura încălzirea spaţiilor interioare şi temperatura optimă animalelor, SPAU a alocat aproximativ 1.500 de lei.

Temperaturile scăzute nu le ţin doar pe animale în cuşti, ci şi pe băimăreni departe de Zoo. „Dacă la sfârşit de săptămână nu e vreme bună, nu vine nimeni, iar în lunile de iarnă, numărul lor se înjumătăţeşte faţă de cel din sezonul cald“, a declarat Adin Miclăuş, şef sector Grădina Zoo.

Nici la Grădina Zoologică de la Braşov animalele nu duc lipsă de căldură, unde funcţionează patru centrale termice mari.

„Reptilele şi păsările tropicale sunt animalele de aici cu cea mai mare nevoie de căldură. Urşii în schimb nu au nevoie de căldură deloc. Le-am pus paie şi aşternuturi în interior şi intră acolo atunci când vor“, a spus Ioan Brumar, medic la Grădina Zoologică Braşov.

Speciile exotice de la Zoo Bucov, judeţul Prahova, au parte de o atenţie sporită odată cu venirea frigului. În adăpostul leilor se va monta un rezervor de gaz care va asigura funcţionarea centralei termice până la primăvară.

Maimuţele au parte de căldură cu ajutorului unui sistem electric compus din două radiatoare pe halogen.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „Ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025“

Ziua Constanta acum 5 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a salutat printr-un mesaj pe pagina sa de pe platforma x agrearea de către ambasadorii UE a aderării complete a României la Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025. "Un moment important azi pentru România! Ambasadorii UE au

Răbdarea Rusiei se apropie de sfârşit, susţine ministrul rus de externe după atacurile ucrainene cu rachete occidentale

G4Media acum 54 minute
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a avertizat miercuri Occidentul că răbdarea Rusiei are o limită, el comentând astfel noile atacuri ucrainene cu rachete occidentale asupra unor ţinte militare pe teritoriul rus, atacuri autorizate pe final de

Vicepreşedintele ANCOM cere suspendarea TikTok în România

Mediafax acum 4 ore
Pavel Popescu scrie pe Facebook, miercuri seara, că cere suspendarea TikTok începând de joi, 28 noiembrie. „Cer, începând de mâine, 28.11.2024, suspendarea platformei TikTok pe teritoriul României, pânǎ la finalizarea anchetei instituţiilor statului

Elena Lasconi spune că vor fi proteste „în toată țara” dacă CCR anulează primul tur al prezidențialelor. „Cred că nu vom mai avea mult până când vom ieși din UE”

HotNews acum o ora
Lidera USR, Elena Lasconi, candidata formațiunii care s-a calificat în finala cursei pentru Palatul Cotroceni, a afirmat miercuri seară că, în cazul în care Curtea Constituțională va anula rezultatului votului din primul tur al alegerilor, atunci „î

Elena Lasconi, întrebată dacă turul l al alegerilor prezidenţiale ar trebui anulat de CCR: Ar fi o încălcare gravă a democraţiei, deja au încălcat democraţia, au intrat cu bocancii în ea atunci când au scos din cursă un candidat

News.ro acum 48 minute
Candidatul USR la Preşedinţie Elena Lasconi a declarat că anularea turului l al alegerilor prezidenţiale, ca urmare a sesizărilor depuse la CCR, ar fi o încălcare gravă a democraţiei, apreciind că deja a fost încălcată democraţia atunci când un cand

Vicepreşedintele CNA Valentin Jucan cere demisia ministrului Digitalizării Bogdan Ivan, acuzându-l că a fost la sediul TikTok pentru a discuta despre alegerile prezidenţiale şi parlamentare, fără a informa autorităţile relevante în organizarea alegerilor

News.ro acum 32 minute
Vicepreşedintele Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) Valentin Jucan cere demisia ministrului social-democrat al Digitalizării Bogdan Ivan, pe care îl acuză că a fost la sediul TikTok - companie aflată în centrul disputei legate de campania

Călin Georgescu, la Realitatea Plus, apel la „pace și liniște socială”: „De ce nu vine Elena Lasconi la o dezbatere?”

HotNews acum 2 ore
Candidatul independent Călin Georgescu, care s-a calificat în turul al doilea al alegerilor prezindețiale, a avut o intervenție prin telefon miercuri seară, la postul de televiziune Realitatea Plus, în care a făcut apel la „pace și liniște socială”,

Schaeffler închide două fabrici din Austria şi Marea Britanie; producţia va fi relocată în Slovacia şi România

News.ro acum 2 ore
Producătorul german de piese auto şi utilaje Schaeffler a anunţat miercuri că va închide două unităţi de producţie, una în Berndorf, Austria, şi alta în Sheffield, Anglia, ca parte a unui amplu plan de restructurare, producţia urmând să fie relocată

Elena Lasconi: „Este posibil un dialog cu PSD. Un guvern de uniune națională după alegerile parlamentare e FOARTE POSIBIL”

Gandul acum 2 ore
Elena Lasconi a declarat, în direct la Observator, că va purta discuții cu partidele politice care doresc să păstreze țara pe drumul european și euroatlantic, inclusiv cu Partidul Social Democrat, și că nu exclude un guvern de uniune națională. Lasc

ANALIZĂ: Ce a contribuit la ascensiunea lui Călin Georgescu din primul tur al alegerilor prezidențiale

HotNews acum 7 ore
A analiză a rezultatelor din primul tur al alegerilor prezidențiale, realizată de Centrul pentru Democrație și Bună Guvernare, arată că factori ca excluderea Dianei Șoșoacă din cursă și colapsul blocului PSD-PNL au contribuit la ascensiunea lui Căli

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

4°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

5°/8°
Iasi
acum

mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

4°/5°
sâm.

4°/5°
Constanta
acum

mie.

3°/9°
joi

4°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

1°/7°
joi

1°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

2°/5°
Timisoara
acum

mie.

3°/9°
joi

5°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

3°/8°