* din tot ceremonialul care a avut loc în faţa Palatului Administrativ, spectacolul Muzicii Militare a fost cel mai gustat de puţinii spectatori
Ziua Armatei Românei a fost serbată, ieri, pe platoul din faţa Palatului Administrativ, prin clasicul ceremonial format din slujba religioasă, discursurile oficialităţilor, depuneri de coroane, defilarea militarilor şi un scurt spectacol al fanfarei garnizoanei. Au participat multe oficialităţi, în frunte cu prefectul Dumitru Popa, primarul Aurel Simionescu şi comandantul Garnizoanei, colonelul Ariston Ioniţă. Au fost prezenţi, lângă aceştia, şefi de instituţii, reprezentanţi ai partidelor, veterani şi comandanţi de unităţi militare. În schimb, s-a remarcat prezenţa unui număr foarte redus de spectatori neîncadraţi în administraţia locală. Doar câteva zeci de brăileni, ce treceau prin zonă, s-au oprit să asiste la ceremonie. Cei care au făcut-o, nu au regretat, mai ales datorită spectacolului oferit de Muzica Militară condusă de locotenent colonelul Petrea Gogu. Instrumentiştii din cadrul fanfarei nu doar au cântat melodii cu specific militar dar şi folcloric, ci au avut şi câteva mişcări scenice, pe fondul muzicii, primind aplauze sincere de la privitori, atât de la oficialităţi cât şi de la brăilenii spectatori.
* din tot ceremonialul care a avut loc în faţa Palatului Administrativ, spectacolul Muzicii Militare a fost cel mai gustat de puţinii spectatori
Ziua Armatei Românei a fost serbată, ieri, pe platoul din faţa Palatului Administrativ, prin clasicul ceremonial format din slujba religioasă, discursurile oficialităţilor, depuneri de coroane, defilarea militarilor şi un scurt spectacol al fanfarei garnizoanei. Au participat multe oficialităţi, în frunte cu prefectul Dumitru Popa, primarul Aurel Simionescu şi comandantul Garnizoanei, colonelul Ariston Ioniţă. Au fost prezenţi, lângă aceştia