Muntele Templului din Ierusalim, care adăposteşte lăcaşuri sfinte ale islamismului şi ale iudaismului, a fost ieri decorul unor confuntări între palestinieni şi poliţia israeliană. Ciocnirile au făcut zeci de răniţi printre protestatarii musulmani. Sursa: NorthFoto
Potrivit reprezentanţilor Semilunei Roşii, 24 de palestinieni au fost răniţi. Autorităţile israeliene au declarat că nouă poliţişti şi un jurnalist australian au suferit răni uşoare.
Forţele de ordine israeliene au intervenit în două rânduri pentru a-i împrăştia pe manifestanţii palestinieni care aruncau cu pietre în vizitatorii Muntelui Templului. Poliţiştii au efectuat 19 arestări, iar printre cei reţinuţi s-a numărat şi un fost ministru palestinian, Hatem Abdelqader. Acesta a fost luat în custodie pentru incitare la violenţă.
"Acte de provocare"
Protestele au început în urma unui anunţ făcut de mişcarea naţionalistă "Eretz Israel Shelanou" (EIS, "Israelul este al nostru"), care îi convocase pe credincioşii israelieni la o întâlnire pe Muntele Templului. Această culme din centrul Ierusalimului adăposteşte lăcaşuri sfinte atât pentru adepţii iudaismului, cât şi pentru cei ai islamului. Moscheea Al Aqsa şi Domul Stâncii sunt locurile sacre pentru musulmani, dar pe Muntele Templului se găseşte şi ultima rămăşiţă a templului lui Solomon, Zidul Plângerii. Musulmanii consideră o profanare intrarea israelienilor în complexul de la Muntele Templului.
"Poporul israelian trebuie să se strângă în faţa Zidului Plângerii pentru ca acest loc să devină unul al păcii, nu unul al urii şi al terorismului", a declarat conducătorul EIS, Yehuda Glick.
Reprezentanţii Hamas şi ai Autorităţii Palestiniene au cerut comunităţii internaţionale să facă presiuni pe lângă autorităţile israeliene, pentru a înceta "actele de provocare" la adresa poporului pale