Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Speră să facă bani din noroc

Publicat in Adevarul, luni 26 octombrie 2009 ·

Majoritatea cetăţenilor cred că extragerile la Loto 6 din 49 se desfăşoară corect şi că totul e să ai noroc. Marele premiu de 5,2 milioane de euro i-a scos ieri pe locuitorii din Alba Iulia din casă încă de la primele ore. În doar două ore, câteva sute de persoane au trecut pragul celor două agenţii loto din zona Centru a oraşului Alba Iulia. O mare parte dintre ei spun că premiul de 5,2 milioane de euro pus în joc i-a determinat să joace de data aceasta la „6 din 49“.

„Eu nu voi juca de data aceasta, doar mă informez. Am jucat ani de zile şi am urmărit sistematic ce se întâmplă la acest joc. Cred că totul ţine de noroc. Deşi au mai fost speculaţii, eu nu cred că e ceva aranjat. Se zice că se câştigă mai mult de sărbători, dar de fapt noi ne amintim mai uşor dacă legăm de un eveniment“, a spus Ioan Moldovan, de 46 de ani, gestionar la o firmă.

Femeile joacă datele de naştere ale copiilor

Tot în noroc se încrede şi Iosif But, care are 65 de ani şi joacă la loto de 50 de ani. „Am câştigat de câteva ori la categoria a III-a, dar niciodată nu am luat premiul cel mare, deşi joc de 50 de ani. Cred că este vorba de noroc. Nu cred că ţine de nici un fel de aranjament“, a spus pensionarul. Jocurile loto sunt preferate în special de bărbaţi, dar sunt şi femei care îşi încearcă norocul. Valeria Ivaşcu (60 de ani) spune că Loto 6/49 este chiar o pasiune pentru ea, chiar dacă nu câştigă.

„Joc în fiecare săptămână câte o variantă. De fiecare dată pun aceleaşi numere, care reprezintă datele de naştere ale copiilor şi nepoţilor mei. Până acum nu am avut noroc, dar e palpitant de fiecare dată“, explică Valeria Ivaşcu.

Margareta Molnar (62 de ani) spune că a ratat o dată premiul cel mare pentru că nu a jucat în săptămâna respectivă şi vrea să îşi încerce norocul şi acum când este vorba de un premiu substanţial. „Joc mereu aceleaşi num

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: „Să ne fie clar, este un admirator pe față al lui Putin”

Libertatea acum 8 ore
„Călin Georgescu este un admirator pe faţă al lui Putin şi este pe faţă împotriva NATO şi UE. Fără NATO, suntem la cheremul Rusiei”, a spus Elena Lasconi în prima declarație după rezultatul primului tur de scrutin despre contraacandidatul său pe car

Un îndemn la protest împotriva lui Călin Georgescu, pentru luni seară la Universitate, circulă pe WhatsApp. „România e amenințată de o dictatură legionară”

HotNews acum 12 ore
Pe rețelele sociale circulă un mesaj care anunță organizarea unui protest, luni, de la ora 19:00, pentru că „România e amenințată de o dictatură legionară sub numele lui Călin Georgescu”. Nesajul nu este asumat de nicio organizație și nu este clar,

David Popovici: Aş avea un îndemn pentru lume, şi mai ales pentru tineri. În turul al doilea să votăm inteligent, să votăm pentru a ne apăra democraţia şi viitorul

News.ro acum 7 ore
Campionul olimpic la nataţie David Popovici a îndemnat, luni seară, lumea, dar mai ales tinerii, ca în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale să voteze inteligent, să voteze pentru apărarea democraţiei şi a viitorului. ”Eu am votat, este foarte

Meciul UTA-Universitatea Craiova: Mircea Rednic - E o seară tristă, nu meritam să pierdem!

News.ro acum 7 ore
Mircea Rednic, antrenorul echipei UTA Arad, crede că formaţia pe care o conduce nu merita să piardă meciul cu Universitatea cRaiova, scor 1-2. ”E o seară tristă, nu meritam să pierdem la felul cum am jucat. Să ai 17 şuturi spre poartă, şapte pe poar

Poli Iași a remizat cu FC Botoșani, iar Emil Săndoi a declarat: „Nu știu cum”

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Emil Săndoi, antrenorul de la Poli Iași, a declarat la finalul că echipa sa trebuia să câștige partida.

Șoșoacă îi cere lui Călin Georgescu postul de prim-ministru în schimbul susținerii pentru turul II

HotNews acum 8 ore
Preşedintele Partidului S.O.S. România, eurodeputatul Diana Şoşoacă, a declarat, luni, în cadrul unei întâlniri electorale la Focşani, că îl va susţine pe candidatul independent Călin Georgescu în al doilea tur de scrutin pentru prezidenţiale dacă a

Prognoza meteo marţi, 26 noiembrie. Vremea se încălzeşte uşor la munte

Adevarul acum 34 minute
Potrivit prognozei întocmite de Administraţia Naţională de Meteorologie, marţi temperaturile se apropie de cele normale pentru această perioadă a anului, înregistrându-se o uşoară creştere a acestora în zonele montane.

Un bărbat care a ameninţat că va sparge cu barosul statuile din Timişoara pentru că nu sunt româneşti, amendat de Poliţie / El a sunat la 112 să anunţe că a fost dat afară din instituţia unde a făcut ameninţările

News.ro acum 10 ore
Un bărbat de 47 de ani a intrat în sediul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Timiş şi a ameninţat că va sparge cu barosul toate statuile din Timişoara pe motiv că nu sunt româneşti. El a fost dat afară din instituţie, dar a sunat la Poliţie şi a ceru

Autorităţile din Germania întocmesc o listă cu buncăre şi adăposturi care ar putea fi folosite în cazul unui atac

News.ro acum 5 ore
Autorităţile germane au anunţat luni că sunt în curs de întocmire a unei liste de buncăre şi adăposturi în care populaţia s-ar putea refugia în cazul unui atac, relatează AFP. Acestea speră să crească numărul buncărelor şi al adăposturilor pe fondul

„Alături de ELE, pentru ELE”

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Campanie pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor

Vremea

București
acum

mar.

0°/8°
mie.

3°/6°
joi

4°/10°
vin.

5°/11°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

3°/9°
Constanta
acum

-3°
mar.

-3°/7°
mie.

5°/9°
joi

5°/9°
vin.

8°/11°
Cluj-Napoca
acum

-2°
mar.

-2°/7°
mie.

4°/7°
joi

4°/8°
vin.

5°/6°
Timisoara
acum

mar.

1°/9°
mie.

3°/8°
joi

6°/10°
vin.

3°/8°