Vehicolul investiţional Copper Beech Capital, stabilit pentru dezvoltarea ansamblului rezidenţial Blue Tower din Colentina, a intrat în insolvenţă după ce Tribunalul Bucureşti a aprobat solicitarea firmei controlate de grupul britanic Copper Beech. "Se admite cererea debitorului Copper Beech Capital SRL. În temeiul art.32 alin.1 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenţei deschide procedura generală împotriva debitorului. Dă dispoziţie tuturor băncilor la care debitoarea ar
Vehicolul investiţional Copper Beech Capital, stabilit pentru dezvoltarea ansamblului rezidenţial Blue Tower din Colentina, a intrat în insolvenţă după ce Tribunalul Bucureşti a aprobat solicitarea firmei controlate de grupul britanic Copper Beech.
"Se admite cererea debitorului Copper Beech Capital SRL. În temeiul art.32 alin.1 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenţei deschide procedura generală împotriva debitorului. Dă dispoziţie tuturor băncilor la care debitoarea are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără un ordin al judecătorului sindic sau al administratorului judiciar, obligaţia de înştiinţare a băncilor revenindu-i administratorului judiciar", se arată într-o hotărâre a Tribunalului Muncipiului Bucureşti din 12 octombrie.
„Examinăm care au fost cauzele care au dus la această situaţie“
Ca administratori judiciari au fost desemnaţi Cabinetul Individual de insolvenţă Dumitru Vasile şi firma RVA Insolvancy, iar termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor asupra averii debitorului a fost stabilit pentru 7 decembrie 2009.
"În perioada următoare vom face publică începerea procedurii de insolvenţă şi vom notifica toţi creditorii societăţii, după care urmează să examinăm care au fost cauzele care au dus la această situaţie pe baza documentelor pe care firma ni le va pune la dispoziţie. În termen de 60 de