* urmaşii a zeci de angajaţi din învăţământ decedaţi trebuie să ceară ajutorul de înmormântare cu ajutorul instanţelor judecătoreşti * Casa de Pensii nu lasă şcolile să dea ajutorul, în cuantum de cinci salarii, fără o hotărâre judecătorească în acest sens
* pentru fiecare caz trebuie obţinută o hotărâre judecătorească, deşi există o lege în baza căreia ajutorul de înmormântare pentru cei din învăţământ este de cinci salarii * directorul Casei de Pensii spune că instituţia sa lucrează doar după Legea Pensiilor şi că altă soluţie în afară de apelarea în instanţă nu există
Din februarie 2008, pe rolul Tribunalului Brăila ajung nişte dosare cel puţin ciudate. Urmaşii angajaţilor din învăţământ care au decedat pot intra în posesia ajutorului de înmormântare, de cinci salarii, doar dacă unitatea de învăţământ prezintă la Casa Judeţeană de Pensii o hotărâre judecătorească în acest sens. Ca urmare, Sindicatul Învăţământ Brăila, în numele familiei respective, dă în judecată şcoala, obţine hotărârea judecătorească prin care şcoala e obligată să plătească ajutorul de înmormântare de cinci salarii, conform Statutului Personalului Didactic şi cu acest document justitifică la Casa de Pensii sumele lipsă din fondurile ce trebuie virate statului ca şi CAS. Eforturi, timp şi bani cheltuiţi aiurea. De aproape doi ani, Sindicatul Învăţământ Brăila se luptă în instanţă pentru fiecare caz. Acest ajutor de înmormântare de cinci salarii se acordă din 2004, însă abia în 2008 Casa de Pensii şi-a dat seama că nu e legal să acorde acest ajutor de înmormântare în cuantum de cinci salarii şi că şcoala trebuie să se justifice cu o hotărâre judecătorească.
Un drept smuls cu ajutorul instanţelor
În Statutul Personalului Didactic este prevăzut, încă din 1997, la articolul 106, alin 2 faptul că se acordă un ajutor de înmormântare în cuantum de cinci salarii urmaşilor cadrel