Mi-a plăcut ieşirea lui Dragoş la rampă cu problema jurnalist pîrlit versus investitor de media (asa numeste el mogulii). Bun, sint moguli care au numit jurnalistii “oi” (Patriciu), deci apelativul “mogul” nu mi se pare asa rau – mai ales daca au simtul umorului. În rest, ce scrie Dragoş pare să fie un ghid de supravieţuire. Aş mai avea şi eu nişte cuvinte de adăugat de pe poziţia pălmaşului care nu a avut, nu are contact direct cu şeful cel mare.
1. trebuie sa iti repeti tot timpul ca nu el ţi-a dat jobul, tu l-ai luat şi eşti reponsabil cu capul în faţa ta pentru ce faci – iar banii pe care îi cîştigi sînt meritaţi, nu dăruiţi.
2. Una dintre cele mai mari probleme este clonarea şefului de către subordonaţi. Cu alte cuvinte, am o problemă cu cîteva mii de şefuleţi care se cred Sarbu, Vantu, Patriciu. Cu alte cuvinte, dacă nu ai bani sau nu ai actiuni la bursa, nu conteaza ce spui, trebuie sa executi.
3. Încercaţi să vă solidarizaţi cu jurnaliştii în care aveţi încredere. Altfel, vă veţi simţi foarte singuri.
4. jurnalismul n-a fost niciodata floare la ureche, a fost intotdeauna sub presiune. Presiunea e starea fireasca intr-un ziar sau televiziune. Dar nu va lasati isterizati!
5. Incercati sa va explicati deciziile care deranjeaza. Discutiile fata in fata cu tipi care nu va suporta va pot usura cit de cit situatia. Sau macar o lamuresc definitiv:).
6. Nu te gindi prea mult, inainte sa scrii, la ce efecte ar putea avea textul. Asta paralizeaza complet. Scrieti intotdeauna ca si cind ati trai in lumea ideala. S-ar putea sa va coste, dar asta se cheama jurnalism. Nu va enervati cind il vedeti pe Chirieac SRS et comp. la televizor. El si altii ca el fac parte dintr-o alta lume. Ar trebui sa li se retraga tricoul de “jurnalist”.
7. gasiti-va un sprijin. Eu am avut linga mine oameni care m-au aparat de posibile crize fatale fara ca
