Planul de salvare a sistemului financiar a fost un moment bizar in istoria economiei, deoarece de pe urma sa au beneficiat tot cei care trasesera foloase si de pe urma exuberantei irationale a pietelor - sefii firmelor financiare. Inainte de criza economica, redistributia bogatiei era considerata cel mai mare obstacol in calea eficientei economice. Insa valorile solidaritatii au fost date la o parte de "meritul" individual.
Atunci cand meritul se masoara in bani, nu exista nicio limita etica in ceea ce priveste dimensiunea fluturasului de salariu al unui individ, spune Jean-Paul Fitoussi, profesor de economie si sef al Observatorului francez de conjuncturi economice din Paris, intr-un editorial pentru Project Syndicate.
Paradoxul este ca o parte a acestei evolutii se datoreaza unui cumul de doi factori: lucrarea lenta a democratiei, care elibereaza indivizii insa in acelasi timp ii alieneaza; si dezvoltarea unui sistem de asistenta sociala care imparte riscurile si sporeste autonomia indivizilor. Intre izolare si autonomie, oamenii incep sa creada din ce in ce mai mult ca doar ei sunt responsabili de propria soarta.
Aici intervine problema. Un individ este liber si autonom doar datorita deciziilor colective luate dupa o dezbatere democratica, mai ales acele decizii care garanteaza fiecarei persoane accesul la bunurile publice precum educatia, sanatatea, etc.
Este posibil sa se pastreze un oarecare simt al solidaritatii, insa este atat de abstract incat cei care au avut mai mult noroc in viata nu se simt prea indatorati societatii. Acestia simt ca isi datoreaza statutul doar meritului propriu, nu eforturilor colective - scoli finantate de la stat, universitati, etc - care i-au ajutat sa-si implineasca potentialul.
Cand meritul este masurat prin bani, nu exista nicio limita etica cu privire la dimensiunea sala
