Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CE CULOARE VA PURTA ALEGĂTORUL LA PREZIDENŢIALE?

Publicat in Zi de zi - Mures, luni 26 octombrie 2009 ·

Cine a câştigat şi cine a pierdut între alegerile locale din 2004 şi cele din 2008? Încotro vor merge voturile date primarilor? Cum este colorat judeţul Mureş? Sunt doar câteva din întrebările la care încercăm să le găsim răspuns în rândurile de mai jos.

Primarii au dat întotdeauna tonul colorării politice a localităţilor pe care le conduc, atât la alegerile parlamentare, până la candidaturile uninominale, dar şi la alegerile prezidenţiale. Pentru a înţelege cum va vota electoratul mureşean în 22 noiembrie 2009, am considerat necesar să comparăm rezultatele obţinute pentru fotoliile de primari în cele 11 municipii şi oraşe precum şi în 11 dintre cele mai mari comune majoritar româneşti în 2004 şi 2008. Comparându-le, matematica ne spune unde PSD, PD-L, PNL, UDMR şi celelalte formaţiuni au câştigat şi unde au pierdut voturi. Unde vor trebui Traian Băsescu, Mircea Geoană, Crin Antonescu să muncească mai mult şi unde nu vor avea dificultăţi în a strânge voturi. Nu l-am amintit pe Kelemen Hunor pentru că electoratul maghiar nu îi va pune probleme. Din voturile cui vor rupe prezidenţiabilii Sorin Oprescu, Corneliu Vadim Tudor sau Gigi Becali? Vor reuşi să mobilizeze aceştia electoratul nehotărât sau cel care nu s-a mai prezentat de ani buni la vreun scrutin? Sunt câteva întrebări cărora poate nu le vom găsi răspuns chiar din primul număr al revistei Prezidenţiale în Mureş, dar cu siguranţă la finalul campaniei electorale, apele se vor limpezi.

Portocaliul a pierdut teren

În municipiul Tîrgu Mureş, în cei patru ani ce au despărţit cele două scrutinuri locale, alegătorii par să îşi fi schimbat substanţial optica faţă de primarul Dorin Florea, devenit din independent democrat-liberal după ce a câştigat cel de-al doilea mandat în 2004. Acesta a fost marele perdant al alegerilor din 2008, chiar dacă a câştigat din primul tur un al doilea mandat de edil-şef.

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Anamaria Gavrilă şi-a depus la BEC candidatura la alegerile prezidenţiale: Este una de conjunctură, nu recunoaştem aceste alegeri ca fiind unele legitime/ Candidatura mea este pentru a reda românilor Turul 2, înapoi şi preşedintele pe care l-au votat deja

News.ro acum 58 minute
Preşedintele POT, Anamaria Gavrilă, şi-a depus, sâmbătă seară, la Biroul Electoral Central (BEC) candidatura la alegerile prezidenţiale din partea partidului pe care îl conduce. Ea a afirmat că a strâns peste 400.000 de semnături, dar ”această candi

CNA a decis eliminarea conţinutului ilegal al unor postări de pe TikTok în care erau ameninţaţi membrii BEC

News.ro acum o ora
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis, sâmbătă, eliminarea unor materiale audiovizuale de pe TikTok în care erau ameninţaţi memebri ai Biroului Electoral Central (BEC). De asemenea, va fi analizată închiderea conturilor pe care au fost

Victor Ponta anunță că renunță la cetățenia sârbă înainte de ședința CCR care analizează o contestație împotriva candidaturii sale

HotNews acum 3 ore
Victor Ponta, candidat independent la alegerile prezidențiale din luna mai, a anunțat într-un mesaj pe contul său de Facebook că renunță la „cetățenia onorifică pe care a primit-o din partea Parlamentului sârb” în 2018. Decizia sa vine în contextul

Mesaj RO-Alert în București, pentru dispariția unui tânăr de 14 ani. Oamenii care pot oferi detalii sunt rugați să sune la 112

Libertatea acum o ora
Un mesaj RO-Alert a fost emis de către autorități, după ce un tânăr în vârstă de 14 ani, din București, este dat dispărut. Acesta a plecat de acasă, vineri, 14 martie, și nu s-a mai întors.

Incendiu într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca/ Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă după-amiază, într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca, pompierii intervenind cu trei autospeciale şi reuşind să stingă focul. Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire, fără a a

Anamaria Gavrilă: Această candidatură este una de conjunctură. Noi suntem aici un simbol

Ziarul Financiar acum 16 minute
Lidera POT, Anamaria Gavrilă, ş-a depus, sâmbătă seara, candidatura la alegerile prezidenţiale. „Această candidatură este una de conjunctură. Noi nu recunoaştem aceste alegeri ca fiind unele legitime, însă ei au creat un joc care este nedrept”, spun

Jandarmii au găsit obiecte şi substanţe interzise la suporterii echipei Steaua, la intrarea în Bucureşti. Zeci de fani au ajuns la secţia de poliţie

News.ro acum 19 minute
Jandarmeria Capitalei anunţă că, în contextul meciului din Liga a II-a între echipele AFC Câmpulung Muscel şi Steaua Bucureşti, de la Câmpulung, s-au luat măsuri în privinţa a zeci de suporteri ai Stelei la care s-au găsit obiecte şi substanţe inter

Miting EuRo Manifest în Piaţa Victoriei pentru susținerea apartenenţei la UE. Fanii lui Călin Georgescu, identificați de jandarmi

Libertatea acum 58 minute
Peste 1.000 de oameni au fost prezenți sâmbătă, 15 martie, la mitingul „EuRo Manifest” din Piaţa Victoriei din Bucureşti. În zonă au fost găsiți și susţinători ai lui Călin Georgescu, iar jandarmii au făcut apel la oameni să nu răspundă provocărilor.

Viktor Orban promite măsuri drastice împotriva presei şi ONG-urilor într-un discurs presărat cu teorii ale conspiraţiei: “Urmează curăţenia de Paşte. Insectele au iernat / Vom elimina întreaga armată din umbră”

News.ro acum 2 ore
Premierul populist al Ungariei, Viktor Orban, a promis sâmbătă că îşi va elibera ţara de cei despre care susţine că lucrează pentru interesele puterilor străine, afirmând că guvernul său de dreapta va elimina o „armată din umbră” globală care serveş

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum 4 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

Vremea

București
acum

15°
sâm.

14°/25°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

1°/7°
Iasi
acum

sâm.

8°/24°
dum.

5°/10°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

17°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/11°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°