Desi economia americana continua sa sufere, o mare parte a firmelor de pe Wall Street obtin profituri similare celor de dinainte de criza si au din nou in vedere acordarea de bonusuri substantiale angajatilor.
Multi americani se intreaba cum este acest lucru posibil. Cum pot unele banci sa prospere atat de curand dupa un colaps financiar, in timp ce milioane de oameni se tem pentru locurile lor de munca si locuintele lor?
Poate surprinde faptul ca una din cele mai puternice forte care genereaza aceasta tendinta pe Wall Street nu sunt bancile, ci Washington-ul, scrie The New York Times.
Multe dintre masurile pe care strategii le-au luat anul trecut in scopul stabilizarii sistemului financiar, precum reducerea ratelor dobanzii pana aproape de zero, consolidarea bancilor mari prin fonduri publice, garantarea datoriilor de miliarde de dolari ale institutiilor financiare, au contribuit la crearea premiselor pentru aceasta noua era de prosperitate pe Wall Street.
Bancile au profituri din tranzactii, nu din credite
Giganti ca Goldman Sachs si JPMorgan Chase genereaza profituri uriase pe segmente ca tranzactionarea de actiuni si obligatiuni, mai degraba decat din operatiuni cum ar fi creditarea. Bancile obtin, de asemenea, profituri din asumarea unor riscuri pe care rivalele mai fragile nu pot sau nu sunt dispuse sa si le asume.
Astfel, chiar in contextul in care marile banci se opun eforturilor Congresului de a supune industria unor reglementari mai stricte si de a impune unele restrictii asupra platilor acordate executivilor, Wall Street-ul poate multumi Washingtonului in parte pentru ultimele profituri.
"Totul este facilitat de banca centrala si de guvern, care isi doresc cu adevarat ca institutiile financiare sa-si reia operatiunile de creditare", a declarat Gary Richardson, din cadrul National Bureau of Economic Resea