Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iaşi: În comă din cauza datoriilor

Publicat in Adevarul, luni 26 octombrie 2009 · · ·

Elisabeta Trămbaciu a încercat să-şi pună capăt zilelor, după ce a realizat că nu mai poate restitui împrumuturile de la bancă şi de la vecini. Restanţele adunate la bănci au adus-o pe Elisabeta Trămbaciu în pragul disperării. Ea a înghiţit 100 de pastile şi a ajuns la spital în comă. Părinţii care plâng, de Grigore Cartianu Citiţi şi:

A încercat să se sinucidă din cauza creditelorCraiova: Datoriile i-au trimis către moarte

Elisabeta Trămbaciu (58 de ani) din satul ieşean Vânători se frământa de o săptămână, încercând să găsească o soluţie la impasul în care ajunsese familia ei.

Soţul ei, Dumitru Trămbaciu (61 de ani), spune că femeia i-a mărturisit că s-a săturat de viaţă. Cei doi se împrumutaseră în nume personal cu peste 30.000 de lei din bănci şi de la vecini, bani pe care îi investiseră în afacerea familiei, de care se ocupa ginerele lor, Gabriel Acostăchioaei.

Firma acestuia, Herren Prod, producea îmbrăcăminte pe care o comercializa la un moment dat în magazinul propriu, deschis în mallul ieşean.

În ciuda sacrificiilor făcute de soţii Trămbaciu, afacerea s-a dus de râpă, iar magazinul s-a închis în urmă cu un an şi jumătate. Datoriile au rămas şi au început să se acumuleze.

Soţii Trămbaciu nu-şi mai plătiseră ratele de şase luni. Cea mai afectată era Elisabeta, care era şi cardiacă. „Spunea că nu  va ajunge la puşcărie din cauza datoriilor la bancă şi că nu-i mai trebuie nici copii, nici bani”, şi-a amintit soţul femeii.

Femeia a cerut să fie lăsată să moară

Duminică, Elisabeta Trămbaciu a înghiţit peste 100 de barbiturice şi pastile pentru inimă pe care le-a găsit prin casă. Soţul său a văzut că se simţea rău şi a anunţat Ambulanţa care a adus-o la spital.

„Una dintre asistentele medicale mi-a spus că, înainte să intre în comă, soţia i-a zis că

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Inundațiile de la Salina Praid: Mai multe gospodării sunt evacuate de urgență. „Pericol de prăbușire a planșeului vechii mine”

HotNews acum 6 ore
Autoritățile au dispus, în regim de urgență, evacuarea a 10 case aflate lângă Salina Praid, după ce în zonă s-au produs surpări, anunță Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă. „În urma evaluării tehnice realizate de experți solicitați de Ministeru

Nicolae Stanciu a SEMNAT cu Genoa. E cel mai bine plătit jucător din echipa lui Dan Șucu

Gandul acum 5 ore
Genoa a anunțat transferul lui Nicolae Stanciu. Căpitanul naționalei tricolore începe contractul de la 1 iulie 2025. Stanciu vine la Genoa ca jucător liber de contract, după ce își încheie înțelegerea cu Damac FC. La italieni are un acord pe doi ani

USR anunță consultări cu sindicatele și patronatele pentru programul de guvernare

HotNews acum 2 ore
USR a anunțat, duminică, printr-un comunicat de presă, organizează o consultare cu confederațiile sindicale și patronale în cadrul procesului de elaborare a programului de guvernare, transmite Agerpres. Consultările sunt planificate pentru marți, 3

Comandantul forțelor terestre ucrainene a demisionat după atacul rusesc care a ucis 12 soldați pe poligonul de antrenament

HotNews acum 3 ore
Comandantul Forţelor Terestre ucrainene, Mihailo Drapatî, a anunțat duminică că și-a depus demisia, în urma unui atac rusesc care a ucis 12 militari aflați sub comanda sa, transmite Kyiv Independent. „Am luat decizia de a-mi da demisia din funcția d

Ucraina desfăşoară o operaţiune ”de amploare” împotriva aviaţiei militare în Rusia, anunţă SBU. Peste 40 de avioane, atinse, în baze aeriene

News.ro acum 55 minute
Ucraina a desfăşurat duminică o serie de atacuri cu drone împotriva unor baze aeriene ruseşti şi au atins peste 40 de avioane într-o bază aeriană situată în estul Siberiei, la mii de kilometri de frontieră, anunţă o sursă din cadrul serviciilor ucra

Inter Milano a fost aşteptată la aeroport, la întoarcere, de un singur fan

News.ro acum 3 ore
Echipa italiană Inter Milano a revenit acasă, duminică dimineaţa, într-o indiferenţă totală după greaua înfrângere din finala Ligii Campionilor. Un singur suporter, Marco, a fost prezent la aeroport pentru a-i aplauda pe jucători. Inter Milano a înc

Marius Tucă Show începe luni, 02 iunie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Un marinar a dispărut de la bordul fregatei Regele Ferdinand, aflată în misiune

HotNews acum 7 ore
Un marinar aflat la bordul fregatei „Regele Ferdinand”, navă a Forțelor Navale Române aflată în misiune în Marea Mediterană, a dispărut duminică dimineață de la bordul navei, a anunțat Ministerul Apărării Naționale (MApN) într-un comunicat de presă.

Donald Trump a distribuit o teorie a conspirației conform căreia Joe Biden a murit în 2020 și a fost înlocuit cu „clone”

HotNews acum 4 ore
Președintele american Donald Trump a distribuit o teorie a conspirației nefondată prin care se pretinde că predecesorul său, Joe Biden, a murit și a fost înlocuit de clone robotice, relatează The Independent. Duminică dimineață, republicanul în vârs

Cum s-au furat 16 saci plini cu bani de la Poșta din Timișoara. Explicațiile directorului Poştei Române

HotNews acum 3 ore
Directorul Poştei Române, Valentin Ştefan, a explicat că cei 10 milioane de lei furați din sediul central al Poştei din Timişoara, au fost lăsați într-o cameră, nu într-un seif pus în buncăr, așa cum prevede protocolul, iar o persoană care cunoaşte

Vremea

București
acum

19°
dum.

15°/26°
lun.

17°/30°
mar.

18°/30°
mie.

19°/31°
Iasi
acum

20°
dum.

14°/27°
lun.

16°/30°
mar.

18°/31°
mie.

17°/27°
Constanta
acum

15°
dum.

15°/26°
lun.

16°/28°
mar.

18°/24°
mie.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

12°/26°
lun.

14°/27°
mar.

16°/27°
mie.

16°/26°
Timisoara
acum

18°
dum.

14°/28°
lun.

13°/29°
mar.

17°/29°
mie.

18°/30°