Ma uit de doua zile la campania asta prezidentiala si imi vine sa dau cu cutitu-n piatra. Sigur ca te astepti sa se coboare in vagauni de ridicol si de penibil. Si chiar se intampla. Dar parca, precum se intampla cu autoritatile la prima ninsoare, acestea tot te iau prin surprindere.

Uite la Geoana. Care a luat-o serios pe panta crestineasca a penibilizarii, punand trandafirii sai cam ofiliti sub stindardul lui in hoc signo vinces. Cat de penibi mi s-a parut si azi la faza cu mersul la Patriarhie… Nici nu prea mai conteaza ca s-a bagat in fata ca nesimtitu, in timp ce miile de crestini adevarati stateau la rand, pretextand ca “sunt ocupat, am tare multe probleme pe cap”. Zic nu conteaza pentru ca nu te puteai astepta la altceva de la unul ca Geoana, care s-a uitat pe sondaje si si-a dat seama ca 80% din poporul roman e crestin si ca trebe sa se apuce de facut cruci serioase pe treaba asta. Crestin nu devii din strategie, ci din convingere.

Numai ca, indiferent cat de prost il considera unii pe saracu’ popor roman, pe zona asta religioasa nu merge ca si cu aburelile cu medicamente prin posta sau cu impozite micsorate. Pe orice alte subiecte, pulimea accepta exagerarile, prefacatoriile, ghertoismele, pe principiul daca zice candidatu ca ne da 100 de lei, pana la urma daca iese vreo 3,5 lei tot ne da. Si de aia functioneaza cum functioneaza amarata noastra democratie. Numai ca la feelingul crestin e mai greu cu poporu’.

In relatia dintre politicieni si popor, exista limite pe care daca le treci ca om politic risti enorm. Asa e si cu religia. Subiect extrem de sensibil. Sigur ca putem discuta de faptul ca poporul roman mai degraba se declara crestin decat este, din ratiuni relativ simple dar care nu fac obiectul a ceea ce scriu eu aici. Dar tocmai din aceasta cauza, tocmai din cauza faptului ca romanul isi lipeste cu patima stampila de ortodox pe fisa