Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Regal muzical la inaugurarea Parcului Tineretului

Publicat in GAZETA de SUD, luni 26 octombrie 2009 ·

Mii de craioveni au participat sâmbătă la inaugurarea Parcului Tineretului. Li s-au alăturat Tudor Gheorghe şi Orchestra Teatrului Liric „Elena Teodorini“, sub bagheta dirijorului Marius Hristescu, Magazinul de Muzică, Black Box, Iris, Voltaj şi Michael Bolton.

Deschiderea oficială a Parcului Tineretului din Lunca Jiului a fost marcată printr-o serie de concerte ale unor artişti consacraţi. Cel care a deschis regalul muzical a fost maestrul Tudor Gheorghe. Cu Orchestra Teatrului Liric şi a Filarmonicii „Oltenia“, avându-l la pupitrul dirijoral pe Marius Hristescu, craiovenii au fost conduşi în lumea muzicii prin versuri sublime: „Muge cerbul singuratic,/Echo duce tânga-i lung,/Glas de bucium lung-prelung;/Peste codrul singuratic/Cade viforul tomnatic,/Nu pot jalea să-mi înfrâng“ sau „Arde macul să se însoare,/Macul roşcovanul,/C-a pus ochii pe o cicoare/Nu-i ca ea o altă floare/Mândră în tot lanul/Însă floare mult iubită,/Floare mai aleasă/Nu-i cu macul potrivită,/Ci-i cu flutur logodită/Şi-i va fi mireasă“.

Ştafeta a fost preluată de Gheorghe Gheorghiu, pentru ca apoi publicul prezent pe esplanada din faţa Parcului Tineretului să facă o călătorie pe meleagurile muzicii rock, la braţ cu formaţiile autohtone de cover, Magazinul de

Muzică, Black Box.Iris, la înălţime

Cel mai emoţionant moment al serii a fost recitalul formaţiei Iris. Cu fularul Universităţii Craiova legat de microfon, Cristi Minculescu şi-a început concertul în aplauzele miilor de fani, care l-au întâmpinat întotdeauna cu căldură. Cea de-a doua apariţie scenică a artistului la Craiova după operaţia suferită în Germania a fost primită nu numai cu urale, dar şi cu mesajele „Iris Maxima“ sau „Cristi Minculescu, vom fi mereu alături de tine!“. S-a cântat la unison cu artiştii „Iris eterna“, „Somn bizar“ sau „Baby“, în timp ce mii de mâini aplaudau frenetic prestaţia t

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Victor Negrescu: „PSD nu pornește de la o poziție rigidă/ Nu vrem să dăm niciun cec în alb”

HotNews acum o ora
Europarlamentarul PSD Victor Negrescu a declarat, la Digi 24, că PSD nu porneşte de la o poziţie rigidă în negocierile privind formarea unui nou guvern, precizând că social-democrații nu vor veni la Cotroceni cu o propunere de prim-ministru. Victor

Sorana Cîrstea și-a anunțat retragerea de la Roland Garros: „Sunt foarte tristă”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Sorana Cîrstea (35 de ani, 164 WTA) a luat decizia de a se retrage de la Roland Garros, acolo unde, în turul 1, trebuia să se dueleze cu Tamara Korpatsch (30 de ani, 148 WTA). Locul româncei va fi luat de Yuliia Starodubtseva (25 de ani, 81 WTA). Ja

Cinci schiori au fost găsiţi fără viaţă în sud-vestul Elveţiei, în apropierea unui gheţar

G4Media acum 23 minute
Cinci schiori au fost găsiţi fără viaţă, duminică, în zona muntelui Rimpfischhorn din Elveţia, după ce serviciile de urgenţă au fost alertate cu o zi înainte cu privire la existenţa unor schiuri abandonate la o altitudine de aproximativ 4.000 m, a a

VIDEO Nicușor Dan a dezvăluit ce a discutat cu Donald Tusk

HotNews acum 5 ore
Corespondeță din Varșovia: Aflat la Varșovia pentru a participa şi la marşul “Milionului de Inimi” alături de Donald Tusk şi Rafał Trzaskowski, Nicuşor Dan a fost întrebat de HotNews ce a discutat cu premierul polonez. Președintele ales al României,

Rusia și Ucraina finalizează cel mai mare schimb de prizonieri de la începutul războiului

Mediafax acum 2 ore
Operațiunea de eliberare a prizonierilor s-a desfășurat în trei etape, de vineri până duminică, și a inclus în total 2.000 de persoane, 1.000 de fiecare parte, dintre care 120 civili. Duminică, 303 prizonieri ucraineni și 303 ruși au fost schimbați

Klaus Iohannis NU VA PARTICIPA la ședința solemnă a Parlamentului în care Președintele ales Nicușor Dan va depune jurământul

Gandul acum 17 minute
Ședința solemnă a Plenului renunit al Senatului și Camerei Deputaților, pentru învestirea lui Nicușor Dan în funcția de Președinte al României, va avea loc luni, 26 mai. Fostul președinte, Klaus Iohannis, nu va participa la ședința solemnă a Parlame

Nicușor Dan, la mitingul electoral din Varșovia: Credeți în victoria voastră, cum noi am crezut în victoria noastră

HotNews acum 4 ore
Președintele ales Nicușor Dan a ținut un scurt discurs în limba română, la mitingul organizat pentru susțiere a candidatului pro-european, primarul Varşoviei, Rafał Trzaskowski, la alegerile prezidențiale, după ce s-a întâlnit cu premierul Donald Tu

Incident pe Otopeni, unde o femeie a încercat să intre ilegal în România cu trei copii și pașapoarte false

HotNews acum 3 ore
Femeia a aterizat duminică dimineață pe Aeroportul ”Henri Coandă”, cu o cursă aeriană de la New York. Ea a încercat să intre ilegal în ţară cu trei copii cu vârste cuprinse între 4 şi 12 ani, a transmis Poliţia de Frontieră, citată de News.ro. Potri

Mihai Fifor, înainte de decizia de luni privind guvernarea: Astăzi, PSD nu mai e bun. Poate că ar fi cazul să-i lăsăm pe cei cu „plăcuţa suedeză” să guverneze singuri. Sau să facă alianţă cu suveraniştii pe care i-au demonizat ani întregi. Să vedem cum salvează ei ţara

G4Media acum 2 ore
Deputatul PSD Mihai Fifor, afirmă despre discuţiile privind construirea unei noi majorităţi, că PSD e vinovatul de serviciu, Rezist şi suveraniştii, brusc uniţi în cuget şi simţiri, strigă din nou împotriva aşa-zisei ciumaroşie, iar PSD nu mai e bun

Video Elicopterul lui Putin ar fi fost atacat cu drone în timpul vizitei din regiunea Kursk. Incidentul, relatat presa de propagandă rusă

Adevarul acum 2 ore
Președintele rus Vladimir Putin a zburat în regiunea Kursk, în cadrul unei vizite pe front, în 20 mai. Atunci elicopterul care îl transporta pe liderul de la Kremlin s-ar fi aflat în centrul unui atac cu drone necunoscute. Armata ucraineană nu a com

Vremea

București
acum

14°
dum.

11°/20°
lun.

9°/12°
mar.

11°/15°
mie.

12°/17°
Iasi
acum

13°
dum.

10°/13°
lun.

10°/11°
mar.

11°/13°
mie.

12°/14°
Constanta
acum

16°
dum.

14°/18°
lun.

14°/17°
mar.

12°/14°
mie.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

8°/14°
lun.

8°/16°
mar.

9°/19°
mie.

12°/15°
Timisoara
acum

17°
dum.

8°/17°
lun.

10°/21°
mar.

11°/23°
mie.

12°/23°