» Pare un loc comun: cresterea sectorului imobiliar genereaza prosperitate, locuri de munca etc. Dar daca avem doar crestere de preturi pe volume mici si multe ansambluri nevandabile?

In orice boom imobiliar exista, pe de o parte, un numar mai mare de lucratori angajati in constructii, deci somaj mai mic si salarii bune in domeniu; pe de alta parte, ne confruntam cu amanetarea veniturilor pe din ce in ce mai multi ani pentru case la preturi piperate si un grad de indatoare absolut inacceptabil pentru un om cumpatat. Amintiti-va situatia din 2007: muncitori calificati care sa nu fi plecat prin Spania sau Italia se gaseau cu greu, salariile crescusera mult, la fel marjele de profit ale dezvoltatorilor. In schimb, cei care doreau sa cumpere trebuiau sa se indatoreze chiar si pe 30 de ani pentru a se califica la un imprumut (scadente lungi si rate mai mici), iar raportul dintre rata si venituri urcase pana la 70%. E bine ca prosperitatea unora sa genereze inglodarea altora in datorii? Am putea avea salarii bune si somaj scazut in constructii simultan cu preturi decente la imobile? Da, daca se folosesc parghiile pe care statul si banca centrala le au la dispozitie. Statul poate descuraja, de pilda, prin impozite mari detinerea mai multor proprietati. E inutil sa spunem ca dublarea ori triplarea impozitului actual nu e de natura sa descurajeze. Un impozit care sa echivaleze cu jumatate din veniturile realizabile din chirie intr-un an, in zona respectiva, ar fi poate eficace. La fel, o taxare suplimentara pentru terenurile din intravilanul localitatilor nefolosite de proprietari intr-un anumit interval de la achizitie. Similar, BNR poate reveni la limitarile anterioare in ceea ce priveste raportul rata/venit (rata aferenta unui credit ipotecar n-ar trebui sa depaseasca o treime din veniturile familiei care se imprumuta, cu anumite derogari pentru salariile foarte