Participantă la JO de la Atena, la marş, sibianca Daniela Cîrlan a înfruntat frigul şi a câştigat maratonul Bucureşti. În 2005, Daniela Cîrlan a renunţat la marş în favoarea alergărilor pe distanţe lungi. Pentru 2010 îşi propune să termine între primele opt la Campionatele Europene. „Adevărul Sporturi“: Aţi lipsit de la festivitatea de premiere. Din câte am înţeles, nu vă simţeaţi bine.
Daniela Cîrlan : Vremea a fost foarte rea la acest maraton. La început a plouat, iar apoi a început să bată vântul. Mi-a fost foarte frig. Nu e uşor să alergi un maraton la cinci grade Celsius.
Când am trecut linia de sosire nu am văzut altceva decât pe o prietenă care mă aştepta să-mi dea nişte haine. Îmi era şi foame. Din acest motiv n-am putut participa la premiere.
Cum aţi ajuns să alergaţi la maraton?
Eu am început cu probele de marş, participând şi la Jocurile Olimpice de la Atena. Apoi am decis să trec la alergările pe distanţe lungi, semimaraton şi maraton.
Nu a fost uşor, fiind vorba despre alte sporturi. Nu mi-am dat seama că această schimbare va fi dificilă, însă am reuşit. Mulţi mi-au spus că voi da greş. A fost opţiunea mea şi nu-mi pare rău că am decis astfel. Acum, la Bucureşti, am reuşit să termin al treilea maraton la care am participat.
Am înţeles că aţi avut o perioadă de pauză şi că acum aţi revenit în competiţie.
Am plecat în Statele Unite, pentru patru luni. M-am antrenat acolo, lângă Denver, în Boulder, Colorado. M-am pregătit acolo, în locurile unde aleargă şi celelalte maratoniste din România, Constantina Diţă, Lidia Şimon. Din acest motiv nu s-a ştiut de mine.
Eu am început atletismul la Sibiu, mai întâi la Şoimii, apoi la CSM. Am ajuns în acest sport datorită profesoarei Delia Bădescu. A făcut o selecţie la şcoală. În 2005 am fost leg