Leul a reusit sa se intareasca usor in ultima sedinta de tranzactionare de saptamana trecuta, beneficiind de revenirea optimismului investitorilor internationali si de comentariile pozitive ale reprezentantilor Fondului Monetar International privind acordul cu Romania.
Analistii sunt totusi rezervati si nu cred intr-o apreciere sustinuta a leului, cel putin nu pana la rezolvarea crizei politice. BNR a calculat vineri un curs de 4,2894 lei pentru un euro, cu 0,29 bani sub nivelul precedent. Dolarul a pierdut 1,64 bani, coborand la 2,8508 lei. De altfel, leul a reusit o apreciere mult mai modesta decat monedele de pe pietele vecine, iar pe pacursul zilei a pierdut chiar teren fata de nivelul de la deschidere.
"Piata a inglobat deja stirea ca o misiune a FMI va veni in Romania, dar persista incertitudinile legate de criza politica si posibilitatea mentinerii sub control a deficitului bugetar", comenteaza analistii Piraeus Bank.
La deschiderea sedintei de tranzactionare de vineri euro era cotat la 4,28 lei. Pe parcursul zilei cotatiile au urcat insa din nou peste nivelul de 4,29 lei pentru un euro. Volumele tranzactionate pe piata de la Bucuresti raman modeste, in conditiile in care fluxurile comerciale sunt afectate de scaderea activitatii economice, iar jucatorii speculativi sunt descurajati de fluctuatiile foarte reduse ale cursului.
Banca Centrala Europeana a calculat vineri un curs de 4,2903 lei pentru un euro, cu 0,12 bani mai putin decat in ziua precedenta. In Polonia, euro a coborat de la 4,187 la 4,1752 zloti. Coroana ceha a castigat teren usor, in timp ce forintul maghiar s-a depreciat marginal in fata euro.
Pe piata monetara dobanzile pentru depozitele pe o zi au coborat spre 6% pe an, in conditiile in care bancile aveau lichiditati in exces la sfarsitul perioadei de constituire a rezervelor minime, incheiata vinerea trecuta. Doba