Cornuri vechi şi tari oferite spre consum elevilor, iaurt în loc de lapte şi declaraţii de conformitate ale mărfii decalate cu mai multe zile Acestea sunt rezultatele controlului pe care reprezentanţii Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorului Mureş le-au scos la iveală în urma verificării desfăşurării programului „Cornul şi laptele”.
Astfel, la Şcoala Generala Chendu, în urma controlului desfăşurat în 21.10.2009 s-a constatat că produsele distribuite unităţii şcolare sunt iaurt bătut şi biscuiţi, iar pe avizul de însoţire a mărfii recepţionate în 21.10.2009 figurează biscuiţi, lapte pasteurizat şi corn, avizul datând din 22.10.2009. De asemenea, declaraţia de conformitate era datată din 21.10.2009 în care se menţiona buletinul de analiza şi lotul pentru corn cu data de 23.10.2009.
Controlul la Gimnaziul „Sf.Gheorghe” din Sîngeorgiu de Mureş s-a efectuat după depunerea unei reclamaţii din partea unui cadru didactic privind distribuirea de cornuri având mărimi diferite şi necomestibile, foarte tari, în număr de 50. Măsura impusă de CRPC Mureş a fost de înlocuirea imediată a cornurilor pentru ca elevii să beneficieze în timp util de ajutorul primit din partea statului. Pe declaraţia de conformitate din 22.10.2009 se menţiona că lotul de corn era emisă pe 23.10.2009, fiind de faţă şi reprezentantul firmei furnizoare.
La grădiniţa din Sâncraiu de Mureş, controlul efectuat cu reprezentantul ISJ Mureş a scos la iveală faptul că se distribuia iaurt, cu toate că pe avizul de însoţire a mărfii figura lapte pasteurizat, iar declaraţia de conformitate emisă în 21.10.2009 figura pentru produsul corn buletinul de analiză şi lotul 23.10.2009. Controalele vor continua şi se vor extinde şi la furnizori şi producători.