Magia maşinilor noi cu motoare de ultimă generaţie nu a acaparat chiar pe toată lumea nici măcar la finele primului deceniu al mileniului 3.Cei trecuţi de o anumită vârstă acceptă cu greu schimbarea şi ca atare nu pot renunţa cu una cu două la „prima dragoste pe patru roţi”.
Chiar şi acum românii pasionaţi de maşinile indigene, produse la Dacia Piteşti la începutul anilor 70, renunţă cu greu la ideea de a se despărţi de sunetul familiar al motoarelor care trebuiau adesea „descântate şi turate” de mecanici, tocmai ca să nu te lase în mijlocul drumului, când ţi-era lumea mai dragă.
Dacia 1300 brand-ul naţional şi autoturismul bun la toate, care s-a obţinut timp de două decenii cu mari sacrificii materiale şi uneori cu relaţii sus puse este şi acum prima opţiune din galeria unui binecunoscut mecanic auto din Buzău.
Este vorba de Doru Mâncu personaj binecunoscut printre posesorii de Dacii , la care nu o dată au apelat şoferii chiar şi în miez de noapte pentru serviciile de depanare ale mecanicului ce locuieşte pe strada Răscoalei de lângă cartierul Micro 14.
Nu întâmplător am ales să dezvălui povestea unui om care s-a îndrăgostit pe vecie de această marcă de maşină încă de pe vremea când era liceean:
Reporter:Când aţi simţit veţi rămâne mereu ataşat de această marcă de maşină ?
D.M.:De când am văzut-o.Nu glumesc, credeţi-mă.Spun asta pentru că până atunci 1971 când părinţii mei şi-au cupărat prima Dacie din lotul franţuzesc, eram obişnuit să văd numai maşini învechite.Mă gândesc aici la wartburg şi trabant cu motoare în doi timpi, skoda sau volgile care consumau cât un tanc.
Pasiunea pentru maşini am împrumutat-o de la tatăl meu care avea un prieten de familie care se ocupa cu mecanica auto.De la 10 ani îmi petrec timpul printre maşini.La 15 ani am învăţat să conduc iar la 16 am î