Populaţia şi firmele din Bucureşti ocupă locul întâi în topul restanţierilor la bănci, cu peste 470 milioane euro
Restanţele românilor la bănci s-au triplat în doar un an, ajungând la 6,5 miliarde de lei în septembrie, crescând în acelaşi timp şi ponderea lor în volumul creditelor acordate, de la 1,1% la 3,25%, arată datele Băncii Naţionale ale României (BNR). Dintre acestea, împrumuturile în valută au atras cele mai multe întârzieri la plată, care au urcat de 4,5 ori, în timp ce restanţele la creditele în lei s-au majorat de 2,5 ori. E drept că atât populaţia, cât şi firmele au preferat să se împrumute mai mult în valută şi să reducă împrumuturile contractate în monedă naţională. În ultimul an, românii au luat tot mai mulţi bani cu împrumut în scopul cumpărării de locuinţe, atât în lei, cât şi în monede străine. Astfel, soldul creditelor acordate populaţiei în lei pentru locuinţe se plasa în septembrie la 1,7 miliarde de lei, în creştere cu 4,7% faţă de decembrie 2008 şi cu 7,47% în termeni anuali. Totodată, împrumuturile contractate în valută de populaţie pentru achiziţionarea de locuinţe însumau aproape 21 miliarde de lei, în urcare cu 8,5% de la finele anului trecut, cu 19,6% faţă de septembrie 2008.
Cum era de aşteptat, populaţia şi firmele din Capitală ocupă prima poziţie în topul restanţierilor, cu un total de 1,977 miliarde lei (470,9 milioane euro), la un volum al împrumuturilor de 72,99 miliarde lei (17,4 miliarde euro). Printre judeţele cu restanţe mari la bănci se numără Clujul, cu aproximativ 286 milioane de lei (68 milioane de euro) şi Braşovul, cu un volum al întârzierilor la plată de 263 milioane de lei (62,6 milioane de euro). (S.S.)
Populaţia şi firmele din Bucureşti ocupă locul întâi în topul restanţierilor la bănci, cu peste 470 milioane euro
Restanţele românilor la bănci s-au triplat în doar un an, ajungând l