La moara de la marginea Ţării Moldovei, în anul de graţie 1472, se invocă, avant la lettre, înţelegerile de la Yalta şi cele de la Malta. Toamna e vremea lecturilor din Sadoveanu. Profitând de după-amiezile cu soare blând, ca pentru bolnavii de ftizie, recitesc Fraţii Jderi.

Finele cărţii a doua din Fraţii Jderi, epopeea lui Mihail Sadoveanu,  e dedicat aventurii lui Ionuţ Jder, sub acoperirea de negustor de vite, în marginea  Ţării Leşeşti. La un moment dat, tânărul erou  ajunge, după ce-a trecut Prutul, la o moară servind drept popas pe drumul negustorilor de vite dinspre Moldova spre Ţara Nemţească. Suntem în octombrie 1472.

A venit o iarnă timpurie. La focul din mijlocul morii, în buna tradiţie a prozei sadoveniene, se încinge ceea ce azi am numi un talk-show. La un alt talk-show celebru al literaturii române – cel din Poiana lui Iocan, din Moromeţii lui Marin Preda – se discută politica internă. Ca, de altfel, şi la talk-show-urile din berăriile prozei lui Caragiale. La moara lui Moş Onisifor, în timp ce afară viscoleşte, se discută politică internaţională.

Cum era de aşteptat la vremea respectivă – 1472 – subiectul principal îl constituie ascensiunea Imperiului Otoman sub conducerea Prea Slăvitului (vorba lui Sadoveanu) Mahomed al II-lea, Cuceritorul Constantinopolului, cunoscut şi sub numele de Mehmet al II-lea.

Vine vorba de Măritul Padişah în clipa când Ionuţ Jder, cu surse sigure la Palatul lui Ştefan cel Mare, îi spune morarului că Domnitorul „se ridică la primăvară, ca să bată război cu ismailitenii”.

Moara lui Moş Onisifor se află în Ţara Leşească, mai precis într-un ţinut care, după obiceiul acelor vremuri tulburi, a trecut de sub o stăpânire la alta. E aşadar, un teritoriu moldovenesc aflat vremelnic sub stăpânirea Poloniei. Prilej pentru moş Onisifor de a-l critica pe regele Polonie