În România creditarea sectorului privat a scăzut cu 2,1 miliarde de euro din septembrie 2008 până în septembrie anul acesta. Potrivit BNR, în aceasta perioadă, soldul creditelor în lei a scăzut cu aproximativ 6%, adica 5,17 miliarde de lei, iar cel în valută s-a redus cu aproape 3 procente (866 milioane euro). Motivul: băncile au preferat să crediteze mai degrabă statul decât firmele sau populaţia, pentru că riscul în primul caz este mult mai scazut, spune spune Ionuţ Dumitru, economist şef la Raiffeisen Bank (audio).
În România creditarea sectorului privat a scăzut cu 2,1 miliarde de euro din septembrie 2008 până în septembrie anul acesta.
Astfel potrivit BNR, în aceasta perioadă, soldul creditelor în lei a scăzut cu aproximativ 6%, adica 5,17 miliarde de lei, iar cel în valută s-a redus cu aproape 3 procente (866 milioane euro).
Această evoluţie era de aşteptat pentru că băncile au preferat să crediteze mai degrabă statul decât firmele sau populaţia, pentru că riscul în primul caz este mult mai scazut, spune spune Ionuţ Dumitru, economist şef la Raiffeisen Bank care aminteşte şi de cifrele potrivit cărora creditele restante ale populaţiei şi firmelor totalizau la finele lunii septembrie 6,5 miliarde lei, de peste trei ori mai mult faţă de perioada similară din 2008.
Potrivit BNR ponderea acestora în soldul împrumuturilor a urcat de la 1,1% la 3,25%.
Nevoia de finanţare a bugetului şi presiunea puternică asupra finanţării exercitată de ministerul finanţelor a determinat băncile să finanţeze mai degrabă sectorul public, în detrimentul celui privat care este supraîndatorat şi are capacitate scăzută de rambursare, spune Ionuţ Dumitru, economist şef la Raiffeisen Bank.
Totusi, pentru prima oară în acest an, în ultima lună s-a înregistrat o uşoara creştere a creditării în lei şi valută a sectorului privat, ca urmare a intrarii tranşe