Candidatul PSD la functia de presedinte, Mircea Geoana, si-a continuat astazi campania in judetul Suceava, unde s-a intalnit cu fermierii din zona. El a explicat ca a ales acest judet pentru a da un semn puternic cu privire la importanta agriculturii.
”Criza a demonstrat ca principalul motor de relansare a economiei este agricultura. Pe mesele romanilor si chiar pe cele ale strainilor trebuie sa gasim mai multa mancare romaneasca, mai buna si mai ieftina.Criza m-a invatat sa devin mai nationalist din punct de vedere economic, in conditiile in care Romania poate hrani 80 de milioane de oameni, insa, romanii sunt obligati sa cumpere aproape 75% din mancare, din import”, a declarat Mircea Geoana.
Liderul social-democrat a explicat ca sansele Romaniei stau in recucerirea pietei interne, dand in acest sens exemplul Poloniei. El a mai subliniat si faptul ca, relansarea economica nu este posibila fara dezvoltarea mediului rural:“Este imoral, nefiresc si necrestin ca oamenii de la tara sa nu aiba servicii medicale de baza iar tinerii sa fie obligati sa plece din tara.”
Presedintele PSD a sustinut ca proiectul sau pentru perioada urmatoare il constituie lupta impotriva saraciei:”Alaturi de agricultori vom avea pana in decembrie o lege a pensiilor, care sa ii sprijine pe cei cu pensii mici. Vom incerca sa gasim o varianta si pentru femeile care, chiar daca nu au muncit la Stat, au avut grija de copii si de gospodarie si merita respectul nostru. Prioritatile pentru dezvoltarea satului romanesc sunt legate in mod special de minime conditii de trai, cum ar fi canalizarea si apa curenta”a declarat liderul social-democrat.
Mircea Geoana a subliniat faptul ca doar 2% dintre copiii care se nasc la tara ajung sa urmeze o facultate, din cauza diferentelor dintre mediul rural si cel urban:”Vom incerca sa gasim solutii ca si un copil din Adancata sa a