Formaţia din Ianca a reuşit vinerea trecută a doua victorie în deplasare, una foarte importantă pentru că a fost obţinută pe terenul uneia dintre echipele în mare sete de puncte, CSM Medgidia.
Startul nu le-a fost favorabil elevilor lui Adrian Baldovin pentru că în minutul 14 Andreescu le-a adus pe gazde în avantaj.
Purică, direct din lovitură liberă, a restabilit egalitatea în minutul 20, însă când ambele formaţii se pregăteau deja să meargă la cabine, cu câteva secunde înainte să expire minutul de prelungire acordat de arbitrul de centru, Feizula, experimentatul jucător al gazdelor, cel care a trecut şi prin curtea Daciei Unirea, a adus-o din nou în avantaj pe CSM Medgidia.
Pauza a fost însă un sfetnic bun şi în partea a doua a întâlnirii Viitorul a atacat mai mult şi a reuşit să întoarcă rezultatul în favoarea sa, graţie unei "duble" de excepţie a atacantului Andrei Crăciun.
Golgeterul formaţiei din Ianca a driblat câţiva jucători în marginea careului advers şi a egalat în minutul 70, iar cu zece minute înainte de finalul partidei, după o diagonală a lui Ghiţulescu, a pivotat în careul advers şi a şutat mingea sub transversala porţii gazdelor, stabilind astfel şi scorul final.
Tot în această parte a partidei oaspeţii au mai irosit două situaţii de a înscrie prin Crăciun şi Purică, însă pe finalul meciului şi gazdele au trecut pe lângă golul egalizator.
"Atunci când pun în practică indicaţiile pe care le primesc jucătorii noştri obţin ceea ce ne dorim cu toţii, un rezultat bun. După o primă repriză în care nu prea ne-am văzut pe teren, a urmat o a doua pe care am controlat-o autoritar şi am reuşit să ne apropiem victoria", a declarat Adrian Baldovin.
Viitorul: Dimache - Boariu, Moroianu, Ionescu (min. 75: Cotigă), Ghiţulescu - Grozea, Postolea, Purică, Enache (min. 80: Drăgoi) - Crăci