A crescut într-o familie de oameni simpli şi a descoperit pasiunea pentru cântecul popular de la o vârstă fragedă. Bunicii au fost cei care l-au susţinut de la început. Ion Drăgan a reuşit să obţină până în prezent cele mai râvnite premii naţionale la festivaluri folclorice importante.
Pentru că îi plăcea atât de mult să asculte muzica populară, bunicul său din Licurici i-a cumparat un picap, de care-şi aminteşte cu drag şi acum.
„ Am copilărit în casa bunicilor de la Frumuşei. Bunicul meu făcea care iar bunica îmi cânta când mergea cu vitele pe câmp. Cel mai fericit am fost când mi-au cumpărat un picap iar eu fredonam piesele marilor interpreţi ai acelor timpuri ”, spune Ion Drăgan.
Viaţa l-a încercat de mic. Pe lângă problemele de sănătate, interpretul de muzică populară a trebuit să lupte şi împotriva voinţei părinţilor lui, pentru a urma o carieră muzicală. Cea care i-a descoprit talentul a fost învăţătoarea Eugenia Alioanei din Alunu de Vâlcea, care l-a îndemnat să urce pe scenă pentru a-şi încerca norocul. Elev în clasa a şaptea, acesta nu a reuşit să-şi învingă emoţiile, fiind nevoit să coboare ruşinat de pe scenă înainte să termine cântecul pe care îl începuse. Publicul l-a aplaudat şi l-a încurajat, cu toate că nu îi dezvăluise calităţile sale adevărate. De atunci a urmat o pauză lungă în care nu a făcut altceva decât să se apropie mai mult de folclor , mergând la baluri, la hore şi la nunţi însă doar ca spectator. La vârsta de 24 de ani a hotărât că muzica populară este prioritară în viaţa lui şi a început să străbată ţara-n lung şi-n lat pentru a le prezenta românilor cântecele sale. Doinele l-au făcut însă celebru.
„ Am mers in festivaluri , unde mi se spunea vânătorul de premii şi am luat tot ce s-a putut. Am obţinut aproape o sută de premii. Descoperirea mea a fost facută de către specialiştii în r