Emil Constantinescu afirmă că disidenta era păzită de tinerii ofiţeri Eugen Bejinariu şi Gabriel Oprea. Acum 10 ani, preşedintele României, Emil Constantinescu, lua decizia impopulară şi riscantă de a sprijini bombardarea Iugoslaviei de către americani. Totodată, România închidea spaţiul său aerian pentru avioanele ruseşti care ar fi încercat să ajungă în teatrul de operaţiuni iugoslav. Citiţi şi:
Vaclav Havel: „Ceauşescu nu trebuia executat“Ceauşescu avertizat prin „scrisoarea celor şase“
La sfârşitul aceluiaşi an, premierul de atunci al Marii Britanii, Tony Blair, venea la Bucureşti pentru a anunţa că România este invitată să se alăture Uniunii Europene.
După alţi 10 ani, Emil Constantinescu vorbeşte în cadrul „Interviurilor 2+1“ despre momentele de criză ale mandatului său, despre Revoluţia Română şi despre relaţiile dintre marile puteri şi efectul acestora asupra Europei de Est.
Ovidiu Nahoi
Ion M. Ioniţă
O.N.: Domnule preşedinte, se împlinesc 20 de ani de la prăbuşirea comunismului. Cum vedeţi acum originile acestui proces şi evoluţiile din regiune?
Emil Constantinescu: Comuniştii reformatori de la Moscova, Mihail Gorbaciov, Petru Lucinski, cei din ţările baltice, au înţeles mersul lucrurilor. Rolul lui Gorbaciov este esenţial, dar să nu uităm intelectualitatea din spatele lui. Grupul de intelectuali ai lui Alexandr Iakovlev ( „ideologul” reformelor de la Moscova, autor al cărţii „Ce facem cu URSS?” ) a avut un merit foarte mare în declanşarea evenimentelor.
Ei s-au adresat cui puteau în momentul acela, adică lui Andropov, fiindcă KGB-ul era mai deschis decât rinocerii din vârful partidului. Andropov ştia că mai are doar câţiva ani de trăit şi i-a transferat proiectul lui Gorbaciov, care era o figură nouă şi avea capacitatea de a-l lansa. Aşa au apărut perest
