Ceea ce în trecut reprezenta doar o glumă a devenit în prezent o realitate: echipa de fotbal Dinamo este dezavantajată de arbitri! Sursa: Prosport
Din acest motiv, meciul cu Gloria Bistriţa, din Liga I, disputat duminică, pe teren propriu, şi încheiat la egalitate, scor 1-1, a pus la grea încercare nervii jucătorilor, oficialilor şi fanilor grupării din Şoseaua Ştefan cel Mare.
La ultima fază a confruntării cu ardelenii, „centralul” Ciprian Danşa a refuzat să acorde penalty pentru gazde la un fault clar comis de Mădălin Ciucă asupra lui Andrei Cristea. Ieri, arbitrul din Oradea a reacţionat, smerit, în urma sumedeniei de acuze venite dinspre „câinii roşii”.
„Am greşit la faza respectivă şi voi suporta consecinţele. Toţi cei cu care am vorbit mi-au spus că nu am luat decizia corectă. Suntem oameni şi se întâmplă să greşim uneori. Dacă eram şmecher, în acea fază ţineam jocul la mijlocul terenului. Asta este, trebuie să învăţăm din greşeli. Altfel nu avem cum să progresăm”, a spus ieri, pentru NewsIn, Ciprian Danşa.
Spovedania lui Mădălin Ciucă
Şi Mădălin Ciucă a recunoscut că se impunea acordarea unei lovituri de la 11 metri. „Am simţit că am atins mingea uşor, cu călcâiul. A fost însă fault, corect era să se acorde penalty, dar am avut noroc că arbitrul era departe de fază”, a declarat fundaşul Gloriei. Acesta însă le-a dat şi o palmă dinamoviştilor: „Nu înţeleg de ce se plâng. Dacă erau aşa tari, rezolvau meciul până la acea fază”, idee susţinută şi de Cornel Dinu.
Formaţia din „Groapă” a mai avut probleme cu arbitrajul în acest sezon. „Am fost dezavantajaţi la Craiova, cu Internaţional, cu Oţelul, la Mediaş, acum cu Gloria... Ni s-au luat cel puţin şapte sau opt puncte de la începutul campionatului. Cum se face că atunci când au fost delegaţi străini sau arbitri cu ecuson FIFA am câştigat