Se acordă judecătorilor din România.

După tapajul cu greva, căreia nu-i ziceau grevă, ci protest, dar în realitate era o grevă sadea, care a paralizat vreme de o lună justiţia, magistraţii şi-au găsit, în cele din urmă, liniştea; dar numai după ce şi-au asigurat salariile cu sporuri cu tot. Către sfârşitul grevei căreia ei îi ziceau protest, ca să astupe gura opiniei publice, magistraţii au zis că, de fapt, ei luptă şi luptă, nu atât pentru bani, cât pentru reformă. Primul semnal postgrevă, dat de magistraţi în numele reformei, este ALEGEREA de către CSM a Lidiei Bărbulescu ca şefă a ÎCCJ.

Un foarte frumos salt, chiar mortal, în numele reformei pe care o tot reclamă de ani buni Comisia Europeană! Prietenă a Rodicăi Stănoiu, Lidia Bărbulescu nu are de prezentat niciun alt palmares, în afară de nişte postuniversitare făcute pe vremea lui Ceauşescu. CV-ul Lidiei Bărbulescu este, din acest punct de vedere, foarte sărac şi foarte trist. Nici măcar acţiunile sindicaliste de ultimă oră nu încap în coloanele CV-ului ei, mai toate de o pustietate dezolantă. Colegii ei de breaslă care s-au amărât cu doctorate, lucrări etc. mârâie pe la colţuri. Pe forumuri, anonim, se plâng unii judecători că le e ruşine cu noua şefă a ÎCCJ.

Dar nu au ieşit să-şi taie venele în faţa CSM. N-au scris niciun protest. N-au apărut la niciun post TV. SoJust tace strategic, ca de altfel toate vocile mai mult sau mai puţin reformatoare, începând şi terminând cu, de acum celebra, Mona Pivniceru.

Ce vor de fapt magistraţii se vede clar acum, odată cu ALEGEREA Lidiei Bărbulescu pe post de şefă a Înaltei Curţi: vor să conserve ordinea cea veche, pe bani mulţi şi noi, în ciuda tuturor rapoartelor de ţară, oricât de negative, venite de la Bruxelles. //

Se acordă judecătorilor din România.

După tapajul cu greva, căreia nu-i ziceau grevă, ci protest, dar în realitate era o g