Sebeşul continuă să crească din punct de vedere economic de la un an la altul. Investitorii au găsit aici resursele necesare dezvoltării unor afaceri de succes. Prelucrarea lemnului, industria alimentară, confecţiile metalice şi marochinăria constituie principalele domenii ale industriei dezvoltate în Sebeş.
„Avem investiţii străine şi româneşti în valoare de un miliard de euro, realizate în ultimii zece ani. Acest lucru face ca şi sumele plătite la bugetul local să fie importante. Dacă în 2000 veniturile obţinute la bugetul local ca urmare a acestor investiţii erau de 1,6 milioane de lei, în 2009 au ajuns la 28,3 milioane de lei”, a spus primarul Mugurel Sârbu.
Topul investitorilor
Cea mai mare investiţie este fabrica Kronospan, care produce plăci stratificate din lemn şi care are 550 de angajaţi. Proprietarii austrieci au investit la Sebeş 350 de milioane de euro. „Dincolo de poziţia geografică la intersecţia unor importante artere de circulaţie rutieră şi feroviară, alte avantaje sunt existenţa unor resurse naturale diverse, forţa de muncă calificată şi atitudinea pozitivă a administraţiei publice locale”, se afirmă într-un comunicat al companiei.
Urmează într-un aşa-zis top tot o investiţie austriacă, respectiv fabrica de prelucrare a lemnului Holtzindustrie Schweighofer, cu o valoare de 250 milioane de euro. Fabrica de îngheţată Alipin57 Lux, precum şi fabrica de bere Albacher sunt alte două investiţii importante, evaluate la circa 50 de milioane de euro fiecare.
„Proprietarii firmei sunt de loc din Sebeş, iar decizia de a înfiinţa o companie aici a venit în mod firesc. În plus, Sebeşul este localitate de tranzit cu deschidere spre toată ţara“, a explicat Ileana Gagea, director comercial la Alpin57Lux. La toate acestea se adaugă numeroase alte investiţii mai mici care au făcut din Sebeş „m